VIDEO. Aproape 13 kg de marijuana, depistate de vameșii basarabeni, la PTF Albița-Leușeni

FOTO: customs.gov.md

Circa 13 kilograme de marijuana au fost depistate de către patrupedul antidrog ,,Mary” din cadrul Serviciului Vamal la pista de control a postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat un autoturism de model ”VOLVO S80”, cu numere de înmatriculare străine. În timpul staționării, șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 33 ani, originar din raionul Nisporeni, a prezentat un comportament suspicios.

În cadrul controlui vamal al autoturismului, la reacţia patrupedului antidrog a fost luată decizia de a efectua scanarea utilizând mijlocul de control ,,X-Ray Rapiscan”. Ca rezultat al prelevării imaginilor, în armatura barei de protecţie din faţă şi din spate modificate artizanal, şi lonjerouri la nivelul conexiunii cu armaturile barelor de protecţie, au fost depistate droguri, potrivit realitatea.md.

 

După extragerea acestora au fost numărate 35 de calupuri, cu greutatea totală de 12.600 gr, cu conținutul unei substanţe vegetale presate, de culoare verde, cu miros de cînepă. Mai mult, acestea erau ambalate cu bandă adezivă de aluminiu și plasate în vid de polietilenă. Substanța a fost remisă pentru expertizare și ca rezultat s-a stabilit că în cele 35 de calupuri a fost presată marijuana.

 

În baza cazului dat a fost pornit dosar penal, iar bărbatul riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani. La moment acesta este reținut pentru 72 de ore.

 

 

(Sursa: realitatea.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here