Victorii mari pentru Eduard Chelariu și Amansio Paraschiv în gala Superkombat de la Mamaia

Constănțeanul Eduard Chelariu și Amansio Paraschiv au reușit să obțină victorii spectaculoase prin KO la gala Superkombat de la Mamaia, acolo unde au fost prezenți peste 2.000 de spectatori, printre care fundașul lui Manchester City, Bacary Sagna, și legenda K-1, Peter Aerts.

 

Transmis în direct în 95 de țări, evenimentul a fost parte din calendarul Mamaia Style, ca urmare a parteneriatului cu Asociația Litoral Delta Dunării, a programat nu mai puțin de 11 meciuri. Pe lângă Chelariu și Paraschiv, o victorie prin KO a obținut și Robert Constantin, stabilit în Italia, care l-a învins în repriza a doua pe fostul component al naționalei de rugby U-20, Andrei Șugăr.

 

În main-event-ul serii, înlocuitorul lui Cătălin Moroșanu, Sebastian Cozmâncă a fost aproape de a reuși o mare surpriză. După trei runde, arbitrii judecători au decis o rundă suplimentară, acolo unde s-a impus turcul Murat Aygun, care rămâne astfel neînvins în carieră. „Îl vreau pe Moroșanu acum! O să-l fac KO”, a spus Aygun.

 

 

Prezent la eveniment, fundașul naționalei Franței s-a declarat încântat de confruntări. „Am fost și acum doi ani la Superkombat, s-a întâmplat ca și acum să urc în ring tot la Alex Filip. Îmi place Mamaia, vin aici mereu, sunt mereu bine primit, sunt fan”, a spus Sagna, completat de Peter Aerts, triplul campion mondial K-1: „E prima oară când vin în România, câțiva dintre sportivii de aici sunt foarte buni și de mare viitor. Sper să mă reîntorc cât mai curând la o gală Superkombat.”

 

Următoarea gală Superkombat este programată în această sâmbătă, pe Galionul din Comănești, acolo unde sunt așteptați peste 20.000 de spectatori la ultimul meci din cariera lui Ionuț Iftimoaie, contra spaniolului Jorge Loren, pentru titlul mondial la categoria super cruiser.

 

Rezultatele Superkombat WGP Mamaia:

World Grand Prix

11. Main-event – Categoria grea (+96 kg)

Murat Aygun (Turcia) l-a învins la decizie, după extra-round, pe Sebastian Cozmâncă (România)

10. Eliminatoriu pentru titlul mondial – Categoria semigrea plus (-86 kg)

Dawid Kasperski (Polonia) l-a învins la decizie unanimă pe Alexandru Negrea (România)

9. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Amansio Paraschiv (România) l-a învins prin KO pe Rangel Ivanov (Bulgaria)

8. Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)

Fotis Gionis (Grecia) l-a învins prin KO, în extra-round, pe Alex Filip (România)

7. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)

Robert Constantin (Italia) l-a învins prin KO în repriza a doua pe Andrei Şugar (România)

 

 

New Heroes

6. Super Fight – Categoria mijlocie (-72,5 kg)

Eduard Chelariu (România) l-a învins prin KO în repriza a treia pe Mustapha El Messaoudi (Maroc)

5. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Giuseppe de Domenico (Italia) l-a învins la decizie unanimă pe Adrian Roșca (România)

4. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Serginio Kruydenhof (Olanda) l-a învins la decizie unanimă pe Ionuţ Sandur (România)

3. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Mădălin Crăciunică (România) l-a învins la decizie unanimă pe Robert Stoica (România)

2. Super Fight – Categoria ușoară (-65 kg)

Tiberius Udrescu (România) și Cosmin Mărcuță (România) au terminat la egalitate

1. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Cristi Stoica (România) l-a învins la decizie unanimă pe Valerian Traistă (România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here