Victor Ponta: Nu ne vom opune numirii lui Hellvig la SRI, dar am fi preferat pe cineva care nu era din PNL

Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţă Biroului Permanent Naţional, că social-democraţii ”nu se vor opune numirii lui Eduard Hellvig la conducerea Serviciului Roman de Informaţii.

Ponta a declarat că în urma deciziei din conducerea partidului, se va merge în fata grupurilor parlamentare ale PSD cu propunerea respectării unui principiu enunţat încă din 2014, de a avea persoane, dacă se poate, nepolitice în fruntea unor instituţii nepolitice, respectiv că ”toţi şefii din aceste instituţii să nu aparţină aceleeasi formaţiuni politice”.

Preşedintele PSD a arătat că ar fi preferat ”ca nominalizarea să fie făcută pentru o persoană care să nu aparţină PNL”.

”Respectăm dreptul preşedintelui (..) Pe domnul Hellvig îl cunoaştem, am lucrat bine, când eram în USL, este o persoană echilibrată (..). Nu ne vom opune la nimirea domniei sale, dar ne dorim dezbatere publică pe acest principiu, să stabilim dacă o putere politică, aflată în posibilitatea de a face numiri, va acoperi toate funcţiile”, a spus Victor Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Roman de Informaţii. El a spus că în cursul zilei a avut întâlniri cu liderii partidelor politice, cărora le-a adus la cunoştinţă intenţia sa de nominalizare a lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Roman de Informaţii.

Şeful statului a menţionat că a decis să facă o nominalizare pentru poziţia de director al SRI, în persoana lui Eduard Hellvig. ”În această seară am semnat scrisoarea către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentatului şi l-am propus pe domnul Eduard Hellvig pentru poziţia de director”, a ţinut să anunţe Klaus Iohannis.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here