Un teren de 3.500 mp situat în Iași, pe str. Viticultori a fost supraevaluat în scopul obținerii unui împrumut consistent, de la BRD Iași, în valoare de 280.000 euro. Ulterior, același pământ a fost pus gaj pentru obținerea unui împrumut de 350.000 de euro, de la un cetățean american, pe nume Richard Lee Haerrean. Beneficiarul împrumuturilor nu a returnat nicun leu, iar creditorii încearcă să recupereze datoria de 630.000 euro. Protagonistul acestei mega escrocherii financiaro-imobiliare nu este nimeni altul decât Bogdan Solcanu, fiul fostului senator și jupân pesedist Ion Solcanu. Combinația a fost posibilă cu sprijinul nemărginit al conducerii BRD Iași care a dat împrumutul pe ochi frumoși, fără să verifice bonitatea clientului și valoarea bunului pus gaj. Banca, prin executorul judecătoresc desemnat în cauză, Răzvan Cătălin Chiriac, se chinuie de câțiva ani să recupereze debitul restant de la familia Solcanu. Terenul pus gaj a fost vândut la licitație la mai puțin de jumătate din valoarea creditului restant.
Tun financiar de proporții dat de către Bogdan Solcanu! Printr-o inginerie imobiliară bine pusă la punct, fiul fostului senator pesedist Ion Socanu a reușit să obțină, în decursul a mai puțin de un an, suma de 630.000 de euro. Totul a început în vara anului 2007, când, Bogdan Solcanu împreună cu soția sa, Ingrid, au achiziționat de la verișorii lor, Mihai și respectiv Mihaela Adina Solcanu, un teren în suprafață de 3.500 de metri pătrați, situați în intravilanul municipiului Iași, pe str. Viticultori. Prețul declarat al tranzacției 350.000 euro! Conform contractului încheiat la notarul public Vlad Pătrășcanu, suma a fost achitată de către fiul senatorului în două tranșe: 70.000 euro cash(!) cu trei luni înainte de autentificarea tranzacției și 280.000 euro prin intermediul unui credit contractat de la BRD Iași. Banca nu face o evaluare a terenului și acceptă ca și valoare de piața suma declarată de părți pentru tranzacție, respectiv 350.000 euro.
Cusută cu ață albă! În două luni, prețul terenului a crescut de la 40 euro la 100 euro/mp
Mergând pe firul tranzacțiilor, reporterii 7EST au descoperit întreaga schemă prin care Solcanu a premeditat țepuirea băncii. Datele arată astfel: pe 16 iulie Solcanu jr cumpără de la vărul său 3500 mp de teren cu 350.000 euro, adică 100 euro/mp. Preț enorm pentru un teren aflat în zona respectivă. Conform datelor oficiale menționate în contractul de vânzare cumpărare, vărul lui Bogdan Solcanu achiziționase terenul respectiv cu doar două luni înainte de la un alt apropiat al familiei, omul de afaceri sucevean Bogdan Lența. Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 87 din 10 mai 2007, autentificat la același notar public, Vlad Pătrășcanu, Lența i-a vândut lui Mihai Solcanu 7.000 de metri pătrați în Viticultori cu 292.000 euro, adică putin peste 40 euro/mp! Din acest punct încep să apară problemele. Când prețul de tranzacționare a fost cel real: la tranzacția din mai cu 40 euro/mp sau la tranzacția din iulie la 100 euro/mp? De ce banca a acceptat să preia în gaj un teren fără un raport de evaluare și la un preț mult supraevaluat față de tranzacțiile anterioare? Răspunsul poate fi unul singur: relația dintre directorul BRD Iași, Dumitru Virtu și senatorul Ion Solcanu. Ca și în multe alte cazuri de credite neperformante acordate politicienilor, BRD a trecut peste normele bancare și a scos valizele cu bani la interval.
Încă 350.000 euro, alt fraier
La câteva luni de la contractarea creditului, Bogdan Solcanu solicită BRD acceptul pentru instituirea unei ipoteci de rang 2 pe terenul din Viticultori, care se afla gaj la bancă pentru un credit de 280.000 euro. În martie 2008, Bogdan Solcanu primește acceptul BRD și încheie cu cetățeanul american Richard Lee Hearrean contractul de împrumut nr. 160/04.03.2008 autentificat la notarul Vlad Pătrășcanu. Solcanu a primit cu titlu de împrumut suma de 350.000 de euro, cu obligația de a o restitui banii în termen de 6 luni de zile.
De ce a acceptata BRD instituirea unei ipoteci de rang 2 pe un teren care nu acoperea ca și valoare nici măcar suma creditată inițial de bancă?
De ce i-a dat Richard Lee Hearrean 350.000 euro lui Solcanu și a acceptat drept gaj un teren care nu putea fi executat?
De ce Richard Lee Hearrean nu a făcut niciun demers pentru recuperarea celor 350.000 euro de la Bogdan Solcanu deși au trecut 9 ani de când acesta trebuia rambursat?
Unii cu buzunarele pline… alții cu paguba
Fiul fostului senator Ion Solcanu nu s-a sinchisit să returneze împrumuturile către BRD și către Richard Lee Hearrean. Americanul nu a făcut niciun demers, în schimb banca a trecut la recuperarea banilor. Prin intermediul executorului judecătoresc, Răzvan Cătălin Chiriac, BRD a scos lavânzare prin licitație publică cei 3.500 mp din Viticultori, dorind recuperarea sumei de 260.000 de euro rămasă neachitată de către Solcanu. În cele din urmă, după mai multe proceduri, cei 3.500 mp de teren au fost adjudecați de societatea comercială Veneto Residence SRL, aparținând dezvoltatorului imobiliar Gabriel Ețcu, care a plătit în total suma de 463.500 de lei. Astfel, prin vânzarea bunului aflat în gaj, BRD a rămas cu o gaură de 160.000 de euro iar cetățeanul American cu 350.000 euro.
Execută și apartamentul unei bătrâne
Pe rolul instanțelor de judecată mai există încă un litigiu între BRD și soții Solcanu. În dosarul 19316/245/2017 Bogdan și Ingrid Solcanu contestă măsurile de executare silită demarate de Biroul Executorului Judecătoresc Chiriac Cătălin Răzvan, în numele BRD. Dosarul de executare vizează un apartament cu trei camere situat pe strada Bucium nr.17 bloc B1 pe care soții Solcanu l-au dobândit în urma unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, semnat cu proprietara, Elena Bucur. Chiar dacă BRD va reuși să vândă apartamentul Elena Bucur nu va părăsi locuința deoarece are drept de habitație viageră.
Rareș NEAMȚU
Constantin MAZILU