Remus Eugen Gațu, viceprimarul comunei ieșene Ungheni, a fost prins în conflict de interese. Agenția Națională de Integritate (ANI) a arătat cum viceprimarul din Ungheni a votat un proiect de hotărâre privind atribuirea directă a unor terenuri, de pe urma cărora a beneficiat personal și a încasat subvenții agricole de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (ANI).
”În perioada exercitării mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea Hotărârii C.L Ungheni din 16 mai 2022 privind aprobarea închirierii prin atribuire directă a unor terenuri aflate în proprietatea publică a comunei Ungheni. În baza acesteia, în data de 17 mai 2022, GAȚU EUGEN REMUS a încheiat cu Primăria comunei Ungheni un contract de închiriere pentru suprafețele de teren aflate în domeniul public al comunei, care a stat la baza depunerii la APIA Iași a cererii unice de plată și de pe urma căruia a încasat subvenții în sumă totală de 18.540,78 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019”, se arată în decizia ANI.
7IAȘI a relatat pe larg despre acest caz. Totul a pornit de la un grup de consilieri ai comunei Ungheni au formulat o plângere către Agenția Națională de Integritate (ANI) în care denunță fapte asimilate conflictului de interese comise de către colegi consilieri, dar și de către viceprimarul Eugen Gațu.
Mai precis, conform denunțului înaintat către ANI se arată că, începând cu anul 2016, viceprimarul Eugen Gațu și consilierii Cornel Ciornei, Iulian Zaharia și Florin Morariu au votat mai multe hotărâri ale Consiliului Local, dar au și participat în calitate de membrii ai unor comisii, la procedurile privind concesionarea mai multor suprafețe de pășune aflate în domeniul comunei Ungheni, condusă de primarul PNL Iulian Marcu.
Terenurile în suprafață totală de 710 hectare au fost concesionate către cooperative agricole controlate direct sau indirect de către aleșii locali și timp de mai mulți ani au încasat subvențiile europene pentru întreținerea pășunilor. Totodată, se arată că Primăria Ungheni a fost prejudiciată prin neîncasarea în totalitate a redevenței pentru concesionarea terenurilor.
De asemenea, denunțul consilierilor din Ungheni privește și o hotărâre din anul 2018 prin care Consiliul Local a acordat drept de uz și de servitute pentru un imobil aflat în patrimoniul public pentru Cooperativa Agricolă Ungheni, care îi avea ca membrii fondatori chiar pe viceprimarul Eugen Gațu și pe consilierii Ciornei, Zaharia.