Primăria Iași a autorizat amplasarea a doar două rulote care comercializează produse fast-food pe pietonalul Ștefan cel Mare pe perioada Sărbătorilor Iașului @ Ambele rulote aparțin firmei New Bauen Build SRL, controlată de viceprimarul Gabriel Harabagiu prin interpuși @ Deși Harbagiu susține că nu are nici o legătură cu această firmă, soacra acestuia, Maria Țămboi, vinde și supraveghează activitatea comercială la rulote @ Maria Țămboi este beneficiara unei retrocedări scandaloase a unui teren de 1,5 hectare în apropierea viitorului Spital Regional de Urgențe, pe un amplasament stabilit de Primăria Iași @ Aceasta deține importante proprietăți imobiliare în municipiul Iași, parte în coproprietate cu ginerele viceprimar
Flagrant! Soacra viceprimarului Gabriel Harabagiu vinde și coordonează activitatea comercială la singurele rulote fast-food care au primit autorizație de la Primăria Iași pe pietonalul Ștefan cel Mare pe perioada Sărbătorilor Iașului. Rulotele aparțin firmei New Bauen Build SRL, cu care „vicele” Harabagiu susține că nu are nici o legătură. Una dintre rulote a fost amplasată chiar lângă gardul Mitropoliei, la câțiva metri de raclă, iar a doua pe trotuarul de la intresecția cu strada Palat.
Culmea, de autorizarea comerțului stradal, în Primăria Iași, răspunde chiar viceprimarul Harabagiu.
Comercianții de rând au închiriat căsuțe, Harabagiu plătește doar pentru teren
Cele două rulote trântite pe Ștefan cel Mare fac parte „din alt film”, fiind singurele tonete ambulante printre căsuțele de lemn de pe pietonal. Și în această privință, firma New Bauen Build SRL este avantajată, deoarece taxa pe care o achită un comerciant ce închiriază o căsuță este de aproximativ 35 lei/mp/zi, în vreme ce pentru rulote se percepe o taxă modică de folosință teren
Exclusivitate și în Parcul Copou la Cucuteni 5000
7IAȘI a arătat că, în vara acestui an, aceeași firmă, New Bauen Build SRL, a fost singura care a primit aprobare de la Primăria Iași pentru amplasarea unui cort cu produse fast-food în Parcul Copou pe durata desfășurării Târgului Cucuteni 5000.
Pentru a autoriza prezența unui cort cu sucuri și gogoși printre meșterii populari care au vândut produse tradiționale artizanale, funcționarii municipalității ieșene au modificat în mod grosolan un aviz conceput pentru un alt eveniment care se desfășura în Parcul Expoziției.
Soacra Maria Țămboi: teren retrocedat lângă Spitalul Regional
Soacra viceprimarului pare să managerieze activitatea firmei New Bauen Build SRL cu care Harabagiu susține că nu are legătură.
Maria Țămboi este de asemene beneficiara unei retrocedări funciare care a fost realizată la scurt timp după ce ginerele Gabriel Harabagiu s-a instalat în scaunul de viceprimar al Iașului. Mai precis, acesteia i-au fost retrocedate 1,5 hectare de teren în zona Mora de Vânt, în vecinătatea terenului pe care urmează să se ridice Spitalul Regional de Urgențe, pe amplasamentul stabilit de Primăria Iași.
Aceasta mai deține și alte proprietăți imobiliare în municipiul Iași, parte în coproprietate cu ginerele viceprimar.
Tudor LEAHU