@ La scurt timp după ce a câștigat concursul pentru funcția de manager al Spitalului de Copii Sf. Maria, managerul Alina Belu a dispus concedierea contracandidatului, medicul Smaranda Diaconescu @ Aceasta este este singurul medic gastroenteorolog pediatru din zona Moldovei care deține atestatele necesare pentru endoscopie terapeutică, manevră medicală aplicabilă în situații vitale cum ar fi rupturi de varice esofagiene sau alte situații de sângerare digestivă @ Pe 5 ianuarie, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului s-a prezentat un pacient în vârstă de 12 ani aflat în șoc hemoragic din cauza unor varice esofagieni rupți @ În lipsa specialistului, pacientul a ajuns la ATI @ Consiliul Județean, în subordinea căruia se află spitalul Sf. Maria, a fost avertizat printr-un memoriu cu privire la pericolul pe care îl reprezintă absența unui medic specialist, dar Costel Alexe a girat concedierea dr. Diaconescu @ Sistemul medical a devenit scena politicienilor, pacienții sunt figuranți, elemente de decor
În decembrie 2021, doctorul Smaranda Diaconescu a transmis președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, două memorii în care sunt precizate mai multe ilegalități și disfuncționalități existente în funcționarea Spitalului de Copii Sf. Maria. Unul dintre memorii a fost transmis și către toți consilierii județeni. Președintele CJ nu a luat nicio măsură, deși faptele semnalate sunt de o gravitate extremă. Smaranda Diaconescu a atras atenția că pot exista cazuri grave de pacienți care nu mai pot fi tratați din cauza deciziilor inepte luate de managerul Siptalului Sf. Maria, Alina Belu.
La câteva zile după înregistrarea memoriului, această previziune sumbră s-a adeverit: un copil de 12 ani cu șoc hemoragic cauzat de varici esofagieni rupți a fost internat la Spital și nu era încă tratat nici la o săptămână de la internare din cauza deciziilor luate de managerul Alina Belu! Diaconescu a sesizat faptul că politica implementată de belu la Sf. Maria duce la înmulțirea cazurilor de malpraxis la adresa copiilor și pune în pericol viața micuților pacienți. Alexe a rămas impasibil la aceste informații și acontinuat să meargă pe mâna managerului de la Sf. Maria.
Alina Belu a concediat contracandidatul
În decembrie 2021, cu câteva zile înainte de Crăciun, managerul Alina Belu a concediat-o pe Smaranda Diaconescu, șefa Secției de Gastroenterologie din cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria. Aceasta fusese contracandidatul Alinei Belu pentru postul de manager al Spitalului Sf. Maria, între cele două fiind o diferență de doar două zecimi.
Smaranda Diaconescu este singurul medic gastroenterolog pediatru din zona Moldovei care deține atestatele necesare pentru endoscopie terapeutică, manevră medicală aplicabilă în situații vitale cum ar fi rupturi de varice esofagiene sau alte situații de sângerare digestivă. Concedierea medicului Diaconescu face imposibilă desfășurarea unor astfel de proceduri în cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria, iar în cazul apariției unor astfel de cazuri, pacientul trebuie tratat de un gastroenterolog pentru adulți sau va fi redirecționat la un alt spital din țară care poate executa manevrele respective.
Alexe a fost informat
Diaconescu i-a adus la cunștință aceste aspecte președintelui CJ Iași, Costel Alexe, însă acesta nu a luat nicio măsură pentru a remedia disfuncționalitățile sesizate. Iar previziunea sumbră s-a adeverit mai repede decât s-ar fi așteptat cineva. Miercuri, 5 ianuarie, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului s-a prezentat un pacient în vârstă de 12 ani aflat în șoc hemoragic din cauza unor varice esofagieni rupți. Protocolul medical prevede ca pacientul să fie stabilizat în cel mai scurt timp prin transfuzie de sânge, iar apoi trebuie realizată bandarea varicelor pentru a se opri sângerarea, procedură ce se realizează în 24-48 de ore de la internare. Numai că, în cadrul Spitalului Sf. Maria, după concedierea medicului Diaconescu, nu mai există niciun specialist care poate realiza bandarea varicelor. Din acest motiv, pacientul a fost internat la terapie intesivă unde a stat mai multe zile făcândui-se transfuzii, sângerarea varicelor fiind oprită temporar doar cu ajutorul hemostaticelor. Astfel, la o săptămână de la internare, pacientul încă nu a beneficiat de bandarea varicelor, pericolul reînceperii sângerării existând în orice moment.
7IAȘI a solicitat Alinei Belu detalii despre cazul copilului internat la Sf. Maria și modul cum a fost acesta tratat, însă până la ora publicării acestui material managerul spitalului nu a binevoit să răspundă.
Copii mutilați inutil
Memoriile depuse la Consiliul Județean vorbesc despre nepriceperea managerului Belu în organizarea activității Spitalului și asigurarea serviciilor medicale necesare pacienților.
În perioada anterioară, managementului liberal de la Spitalul de Copii, fostul manager Corneliu Mihai aprobase Secției de Gastroenterologie un program de lucru în ture de 12 ore. Concomitent cu schimbarea conducerii spitalului a fost schimbat și programul de lucru al acestei secții. Managerul Alina Belu a refuzat să aprobe atât linia de gardă continuă pe Secția de Gastroenterologie cât și programul de lucru în ture de 12 ore care ar fi putut asigura permanența unui medic gastroenterolog în Spital la orice oră din zi și din noapte. Ca urmare a acestei decizii luate de o persoană care nu înțelege cum funcționează sistemul medical, au existat numeroase cazuri de copii cu ingestie de corpi străini care au fost iradiați de 2 sau 3 ori în mai puțin de 24 de ore, anesteziați inutil de mai multe ori sau supuși intervențiilor chirurgicale extinse.
De ce spunem acest lucru? Pentru că, potrivit protocolului medical, copii care au ingerat corpuri străine trebuie supuși în regim de urgență unei proceduri medicale denumită endoscopie intervențională. Prin această manevră, corpurile străine trebuie scoase într-un termen cât mai scurt de la ingestie, înainte să părăsească stomacul și să ajungă în intestine. Procedura poate fi realizată doar de un medic gastroenterolog pediatru. Dacă în momentul în care copilul care a inghițit un corp străin, ajunge la spital, iar în unitatea medicală nu se regăsește un medic specialist care poate executa manevra de endoscopie, atunci pacietul fie este trimis acasă și rechemat a doua zi pentru a fi tratat de un gastroenterolog fie primește o intervenție alternativă. Iar în acest caz alternativa o reprezintă efectiv o intervenție chirurgicală prin care copilul este tăiat și corpurile străine sunt extrase din stomac sau intestine. Sub conducerea managerului Alina Belu, care a desființat programul de permanență de la Secția de Gastroenterologie, au existat numeroase cazuri de copii, care au înghițit corpuri străine și care puteau fi tratați neinvaziv, dar care, au ajuns să fie mutilați pentru a fi tratați. Medicii din cadrul secției de Gastro au făcut nenumărate memorii și note de fundamentare către conducerea Spitalului Sf. Maria pentru a fi reintrodusă o linie de gardă sau programul în ture, însă Alina Belu a refuzat de fiecare dată.
Managerul Habar n-am
Deciziile luate de Alina Belu în calitate de manager sunt cel puțin bizare și arată nepriceperea acesteia în îndeplinirea obligațiilor ce-i revin. În cursul anului trecut, Belu a decis să desființeze linia de gardă a Secției de ORL. În urma acestei decizii, la fel ca și în cazul Gastroenterologiei, nu a mai fost asigurată permanența medicilor specialiști 24 de ore din 24. Astfel, au existat mai multe cazuri grave de copii care au ajuns la spital seara sau noaptea și care nu au putut fi tratați corespunzător și la timp din lipsa unui medic specialist ORL. În unele cazuri medicii erau chemați noaptea de urgență de acasă pentru a salva copiii ajunși în Unitatea de Primiri Urgențe. În urma presiunii medicilor dar și a părinților unor pacienți care au amenințat cu plângeri penale împotriva spitalului, managerul Alina Belu a decis să reînființeze linia de gardă a Secției de ORL.
Rareș Neamțu
Costica s-a putin impiedicat si a cazut peste proeminentele preacuvioasei defecte, declarand-o ProEminenta. Ea l-a facut sa sangereze alb din degetul far’ de unghie, iar el a facut-o de ras, punand-o „sefa la muncitori”.
Femeia cunoaste mai multe limbi straine, da’ nu vorbeste nici una, doar a auzit de el, iar el e un domn rasat, o data la 2 zile (se rade). Dintre cei doi afalbaneti, el e tartoru’ 😉
Un articol bun
Mamă, ce urâtă e cimitiru’ Belu! Ar manca-o pe Smaranda. N-are cum! Dar e momentul ei de glorie care va disparea curând. Oricum e un nimeni in drum si asa o sa ramana. Smaranda va ramane în continuare si frumoasa si smart si apreciata de parintii copiilor care au avut, au si vor avea nevoie de ea. Și nu numai…
Belu=1 neuron