Viața la stat: Primarul și funcționarii cu salariile la zi, datorii vechi de jumătate de an pentru rețeaua de iluminat public

În comuna ieșeană Probota, rețeaua de iluminat public nu reprezintă o prioritate pentru primăria localității @ Firma care se ocupă de refacerea și modernizarea rețelei nu este plătită de luni de zile și își cere drepturile pe holurile instanțelor @ Facturile neachitate se adună de la o lună la alata, timp în care primarul și echipa sa își încasează nestingheriți salariile

Compania Electromagnetica SA din București a înregistrat la Judecătoria Iași trei acțiuni de chemare în judecată a Primăriei Probota. Obiectul celor trei cereri este emiterea unor ordonanțe de plată prin care Primăria Probota să fie obligată la plata sumei de 108.364 lei. Banii pretinși de Electromagnetica SA provin din neplata contravalorii lucrărilor de reabilitare și eficientizare a sistemului public de iluminat stradal din comună. Potrivit documentelor depuse la instanță de către compania bucureșteană, Primăria Probota înregistra la data deschiderii proceselor întârzieri la plata datoriilor mai vechi de șase luni de zile.

Iluminat cu plata în rate

Începând din noiembrie 2015, timp de trei ani la rând, Primăria Probota a încheiat cu firma bucureșteană trei contracte de lucrări și servicii pentru modernizarea sistemului public de iluminat. Valoarea totală a celor trei contracte a ajuns la suma de 1.286.810 lei cu TVA. Astfel, pe 16 noiembrie 2015 a fost semnat contractul numărul 5755 cu o valoare de 522.720 lei inclusiv TVA. Conform înțelegerii, lucrările trebuiau executate în sistem credit-furnizor, Primăria urmând să achite eșalonat contravaloarea contractului în 60 de rate lunare a câte 8.712 lei fiecare, începând cu luna februarie 2016 și până în ianuarie 2021. În anul următor a fost parafată o a doua înțelegere, respectiv contractul nr. 6281 din 8.11.2016  cu o valoare finală de 491.640 lei cu TVA. La fel, plata contractul trebuia să se achite în 60 de rate egale a 8.194 lei, începând cu ianuarie 2017 și până în decembrie 2021. Cel de-al treilea contract a fost atribuit pe 27.10.2017 și are o valoare mai mică, respectiv 272.450 lei cu TVA. Primăria Probota și Electromagnetica au convenit împreună asupra aceluiași sistem de plată în rate, de această dată valoarea lunară fiind de 4.540 lei, iar perioada de rambursare fiind cuprinsă între lunile decembrie 2018 și noiembrie 2023. Astfel, obligațiile lunare ale Primăriei Probota față de Electromagnetica au ajuns la peste 21.000 lei.

Primăria Probota, rău-platnică

În 2020 au început să apară sincopele în privința achitării la termen a obligațiilor scadente. În vara lui 2020 Electromagnetica a depus primele acțiuni în instanță împotriva Primăriei Probota reclamând întârzierea la plată a ratelor contractuale cu peste 10 luni de zile. În timpul proceselor, în luna octombrie 2020, Primăria Probota a reușit să plătească sume consistente către Electromagnetica, venind cu plata datoriei aproape la zi, astfel că societatea a renunțat la litigii. Însă după aceste plăți, Primăria Probota nu a mai achitat niciun leu în contul ratelor ce au urmat lună de lună. Prin urmare, în martie 2021, Electromagnetica a reluat procedura de recuperare a debitelor restante pe calea instanțelor de judecată, înregistrând trei cereri distincte de ordonanță de plată, câte una pentru fiecare contract în parte. Conform cererilor de chemare în judecată, în cadrul primului contract se înregistra un debit restant în sumă de 47.556 lei provenit din neplata ratelor în perioada august 2020-ianuarie 2021. În celelalte două contracte, restanțele înregistrate sunt aferente perioadei octombrie 2020-februarie 2021 și au ajuns la valoarea de 38.726 lei în cadrul celui de al doilea contract și, respectiv 22.082 lei pentru cea de a treia înțelegere. În total suma pretinsă de Electromagnetica în cele trei procese se cifrează la valoarea de 108.364 lei, însă de atunci au mai intrat la scadență alte două luni contractuale, astfel că debitul actualizat datorat de Primăria Probota se ridică la peste 133.000 lei.

Rareș Neamțu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here