Vezi o poză cu Mălina și-ți crește hemoglobina!

Parcă nici postul nu-ți tihnește în Săptămâna Mare, dacă în cale îți iese Mălina Calancia, vedetă locală a cluburilor de fițe, activă pe facebook cu selfie-uri decoltate, așa cum le șade bine tinerelor ieșence cu înclinații spre mondenități.

Un ușor sentiment de îngrijorare ne cuprinde pentru că nu am reușit să aflăm de pe pagina de facebook a ochioasei brunete dacă este ori ba ocupată, adică “in a relationship”. Dar, mulțumim divinității, că prin părțile locului aruncatul cu privirea nu se mai pedepsește de vreo două mii de ani… Tre’ să recunoaștem că așa priviri și decolteuri trebuie admirate, chiar cu riscul unui atac de cord ori a vreunei confruntări cu vreun iubit  gelos.

Dacă ia bătaie Steaua, o consolează maneaua

După ce ne-am delectat sufletul și privirea, facem câteva observații fine și prietenești despre gusturile Mălinei, care se dă în vânt deopotrivă după fotbal , manele, sport și cluburi.

Mălina a onorat cu prezența sa mai toate cluburile cu pretenții de prin târg, unde s-a fotografiat alături de alte feline și gazele dependente de viața de noapte. Între două meciuri ale FCSB și ale Barcelonei, Mălina o frige pe ritmurile lui Bogdan Artistu sau ale lui Sorinel Copilul de Aur.

Comentariile mai mult sau mai puțin răutăcioase, după cum ne este dat sufletul fiecăruia dintre noi, se opresc aici. Imaginile vorbesc de la sine.

Nicu SANDU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here