Veşti excelente: România organizează Campionatele Europene de gimnastică

Doi ani mai au de aşteptat iubitorii gimnasticii din România pentru a vedea o competiţie de anvergură. Europenele n-au mai trecut prin ţara noastră de 60 de ani.

Vestea a fost anunţată de Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică. Rămâne de văzut, însă, unde se va desfăşura competiţia. Infrastructura necesară lipseşte, iar Bucureştiul poate găzdui întrecerile doar dacă ridică o sală polivalentă nouă. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, există varianta ca Europenele din 2017 să se dispute la Cluj-Napoca.

„Noi am prezentat nişte poze, iar ele trebuie să devină realitate. Mă refer la noua Sală Polivalentă din Bucureşti. Responsabilitatea se întinde pe mai mulţi ani şi include mai mulţi factori responsabili, nu doar federaţia”, a spus Adrian Stoica, citat de Mediafax.

România a mai organizat o singură dată Campionatele Europene – ediţia inaugurală din 1957. România este liderul ierarhiei pe medalii în competiţiile continentale, cu 51 de titluri supreme şi un total de 140 de prezenţe pe podium.

„Mă bucură faptul că Bucureştiul va găzdui următoarea ediţie a Campionatelor Europene de Gimnastică Artistică şi sper că această victorie va fi un argument şi un factor de mobilizare destul de puternic pentru noi şi pentru partenerii noştri în sensul finalizării până în 2017 a tuturor obiectivelor de infrastructură sportivă ce presupun organizarea unui astfel de eveniment”, a declarat şi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.

Până la ediţia din România, Europenele vor mai trece pe la Berna, în Elveţia, în 2016, dar şi prin Montpellier, unde are loc în acest an întrecerea continentală în probele individuale.

Echipa feminină a României a cucerit titlul european la Sofia, anul trecut.

 

 

 

 

 

Sursa: greatnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here