Update. VERDICT în dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu – 5 ani de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

Relu Fenechiu şi fratele său au primit o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare.

Totodată, fratele lui Relu Fenechiu, Lucian, a fost condamnat la executarea unei pedepse de 5 ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi şi la plata unor despăgubiri de 6 milioane de lei.

 
Update

ORA 15:20 Viceprimarul Marius Dangă și-a încheiat vizita și a declarat la plecare:  „Este un bărbat adevărat și este pregătit pentru orice.”

 

 Continuă vizitele la reședința lui Relu Fenechiu. Viceprimarul Iașului, Marius Dangă, se află acum acolo.

 
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, urmează să afle astăzi, la ora 13.00, decizia defininită în Dosarul Transformatorul. Instanţa Supremă finalizase procesul încă de marţi, dar magistraţii au anunţat că vor face public verdictul după două zile. Decizia este una definitivă, iar dacă verdictul va fi cu executare, liberalul va ajunge după gratii.

 

Relu Fenechiu a cerut să fie achitat, însă DNA le-a cerut judecătorilor să îi majoreze pedeapsa primită în primă instanţă în iulie 2013, respectiv cinci ani de închisoare. El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi a fost trimis în judecată în iunie 2012, pentru că ar fi vândut prin firmele sale către Electrica Moldova transformatoare uzate, drept noi. Prejudiciul este estimat la aproape 7 milioane de lei. În acelaşi dosar a fost judecat şi condamnat în primă instanţă tot la cinci ani de închisoare şi fratele fostului ministru.

 

De-a lungul procesului, Relu Fenechiu a trecut de la optimism la disperare. La ieşirea de la ultimul termen al procesului, unde a stat nouă ore în faţa judecătorilor, Relu Fenechiu era vizibil îngrijorat în privinţa sentinţei definitive pe care urmează să o primească.

 

„Sunt la fel de pesimist, de ce? Mi s-a mai întâmplat ca procesul să decurgă încurajator iar verdictul a fost invers. Îmi doresc o decizie corectă”, a spus Relu Fenechiu atunci.

 

Apropiații deputatului liberal se așteaptă la ce e mai rău. Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, se află acum în locuința fostului ministru al Transportului pentru a-i fi alături în aceste clipe grele.  

 

Decizia va fi definitivă, iar dacă verdictul va fi închisoare cu executare, liberalul va fi încarcerat. Fostul ministru a cerut să fie achitat, însă, DNA a solicitat celor cinci magistraţi din complet să îi majoreze pedeapsa primită în primă instanţă, respectiv cinci ani de închisoare.

 

El a fost acuzat ca a înşelat statul cu aproape 8 milioane de lei. A vândut transformatoare vechi, drept aparate noi, spun procurorii. În acelaşi dosar a fost judecat şi condamnat, în primă instanţă, tot la 5 ani de închisoare şi fratele lui Relu Fenechiu. 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here