Veolia a început lucrările de vară care-aduc căldură iarna

Francezii de la Veolia pun în practică vorba românului despre omul gospodar care îşi face vara sanie şi iarna car. Lucrăride amploare şi investiţii de 11 milioane de lei pe termen scurt pentru ca ieşenii să beneficieze de servicii de calitate, la preţuri decente.

 

Ca în fiecare an, odată cu încheierea sezonului de încălzire, Veolia Energie Iaşi demarează acţiunile menite să pregătească derularea în condiţii optime a furnizării de agent termic iarna următoare. Principalele obiective ale lucrărilor pe care echipele Veolia le vor realiza în vara anului 2016 sunt fiabilizarea echipamentelor de producţie a energiei termice, creşterea eficienţei energetice pe parte de producţie şi reţele pentru îmbunătăţirea calităţii şi continuităţii furnizării apei calde şi a căldurii, precum şi creşterea numărului de clienţi.

 

Sigilarea contoarelor de încălzire

În perioada 19 aprilie – 13 mai, Veolia va derula acţiunea de sigilare a robineţilor din cutiile de contorizare pe poziţia „închis”. Această operaţiune va favoriza păstrarea instalaţiilor de căldură ale blocurilor încărcate şi sub presiune, fapt ce prezintă numeroase avantaje pentru clienţi:

– la pornirea sezonului următor de încălzire, nu vor mai fi necesare manevre de încărcare şi aerisire a instalaţiei interioare din condominiu;

– instalaţia fiind plină, este eliminată posibilitatea apariţiei fenomenului de corodare a acesteia, care ar avea ca efect distrugerea instalaţiilor interioare, creând premisele apariţiei avariilor în apartamente, la momentul repornirii sezonului de încălzire;

– este eliminat disconfortul creat de încălzirea parţială a unor calorifere, din cauza blocării cu aer a acestora;

– în cazul în care, pe perioada verii, în cartierul respectiv sunt realizate lucrări de reparaţii sau investiţii la reţeaua secundară de energie termică, ce presupun golirea acesteia, sunt evitate efectele menţionate anterior.

 

Reparaţii capitale la CET Holboca, noi reţele în oraş şi mărirea portofoliului de clienţi: priorităţile Veolia

Lucrări la cele două CET-uri

La CET Holboca se vor realiza intervenţiile anuale de mentenanţă şi de modernizare asupra tuturor agregatelor, care vizează securizarea funcţionării acestora şi creşterea eficienţei prin îmbunătăţirea randamentului energetic şi scăderea consumurilor interne de electricitate, energie termică şi apă tratată. „Principalele lucrări din 2016 sunt reprezentate de reparaţia capitală a cazanului K2 pe cărbune, inclusiv prin montarea de suflători de funingine noi şi de modernizarea turbinei TA1, în vederea furnizării de servicii suplimentare în sistemul energetic naţional“, a declarat Ana Maria Icătoiu, director comercial şi de comunicare Veolia Energie Iaşi S.A.

La CET Tudor, principalele lucrări din vara aceasta privesc reviziile pe circuitele de termoficare urbană şi la pompele de reţea, precum şi înlocuirea a 16 vane cu diametrele cuprinse între Dn 400 mm şi Dn 600 mm.

 

 

Proritate: Reţelele primare şi secundare

În ceea ce priveşte lucrările pe reţelele de transport (primare) şi de distribuţie (secundare), acestea vor viza înlocuirea tronsoanelor de conducte considerate ca prezentând risc de avarie, precum şi măsuri de creştere a eficienţei energetice (refacerea termoizolaţiei). În principal este vorba despre:

– înlocuirea a 2 km de reţele primare şi a 2,4 km de reţele secundare în zonele Nicolina, Frumoasa, Dacia, Galata, Independenţei, Metalurgie şi Tătăraşi;

– introducerea a 1,7 km de conducte pentru recircularea apei calde între punctele termice şi blocuri în zonele Socola, Tătăraşi, Codrescu şi Poitiers;

– reabilitarea izolaţiei pe conductele magistrale: 1.400 mp;

– reabilitarea completă a 70 de cămine termice de pe magistralele de termoficare (inclusiv prin înlocuirea capacelor şi a scărilor de acces);

– verificarea metrologică periodică a 1.170 contoare de încălzire şi apă caldă (circa 25% din totalul de 5.080 de aparate de măsură).

 

Licitaţie de 28 de milioane de euro pentru noi reţele

De asemenea, se vor efectua lucrări aferente proiectului european pentru reabilitarea sistemului centralizat de termoficare derulat de Municipiul Iaşi pe POIM 2014-2020 (Programul Operaţional pentru Infrastructura Mare), în valoare de 28 milioane de euro, care este în curs de a fi lansat în procedura de licitaţie publică. „Acesta prevede înlocuirea a 25 km reţele primare, din care 8 km anul acesta pe B-dul Mangeron şi Şos. Naţională, şi a 50 km reţele secundare, din care 16 km anul acesta la PT 1 Nicolina şi PT 25 Tătăraşi“, a menţionat directorul Ana Maria Icătoiu.

 

 „Noi am transmis asociaţiilor de proprietari, dar şi firmelor de administrare imobile, planificarea pe puncte termice şi branşamente pentru acţiunea de sigilare a contoarelor în aşa fel încât acestea să asigure accesul şi condiţiile necesare efectuării acestei operaţiuni şi să garanteze prezenţa unui reprezentant legal în vederea semnării procesului-verbal de sigilare“ Ana-Maria Icătoiu, director comercial şi de comunicare Veolia Energie Iaşi

 

Investiţii de 11 milioane de lei

Anul acesta, Veolia Energie Iaşi continuă ambiţiosul plan de investiţii lansat încă de la preluarea în concesiune a sistemului centralizat de termoficare al oraşului. Astfel, după cele 28 de milioane de lei investite în perioada 2013-2015, în cursul acestui an se vor realiza investiţii în valoare de 11 milioane de lei, după cum urmează:

– 6 milioane de lei la producţie: în principal pe cazanul K2 şi turbina TA1 de la CET Holboca;

– 2,3 milioane de lei la distribuţie: înlocuirea de reţele primare şi secundare;

– 2,7 milioane de lei pentru câştigarea de noi clienţi: racordarea de clădiri mari la magistralele de termoficare; rebranşarea de apartamente cu soluţia contorizării individuale a consumului de apă caldă şi căldură în sistem centralizat (la şase blocuri lucrările au fost finalizate, iar la nouă sunt în curs de execuţie; acestea totalizează 416 apartamente: 169 erau deja conectate la sistemul centralizat; 247 erau deconectate – cu centrală individuală pe gaz, din care deja 213 au fost de acord cu rebranşarea la sistemul centralizat).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here