Vedetă fără voie. Românul care "a invadat" Marea Britanie, subiect de reportaje pentru tabloidele engleze

Jurnaliştii tabloidului britanic „The Daily Mail” i-au făcut o vizită lui Victor Spirescu, în prima sa zi de muncă. Tânărul nu a stat însă prea mult timp la discuţii şi le-a menţionat ziariştilor că este foarte ocupat.

 

Miercuri, când a sosit în Marea Britanie, imigrantul român Victor Spirescu a fost întâmpinat călduros de parlamentarul Keith Vaz, cu surle şi trâmbiţe. Spirescu, în vârstă de 30 de ani, a insistat că se află în Regat „pentru a munci, nu pentru a fura” şi s-a ţinut de cuvânt, scrie “The Daily Mail”.

 

Potrivit jurnaliştilor britanici, Spirescu şi-a început munca în Bedfordshire, de la opt dimineaţa, la o spălătorie auto.

 

Întrebat dacă îi place prima săptămână petrecută în Regat, el a răspuns laconic: „După cum am spus şi la aeroport, am venit aici să lucrez. Locuiesc în oraş cu ceilalţi muncitori şi totul este bine pentru moment”.

 

Răspunsul nu i-a satisfăcut, însă, pe ziarişti, care au cercetat viaţa tânărului şi au aflat că logodnica sa, Cătălina, a rămas în ţară şi este nevoită să taie lemne pentru a-şi încălzi locuinţa. Mai mult, tot ei subliniază că “singurele sale obiecte de lux sunt un televizor şi un laptop”.

 

„Ca mulţi dintre vecinii ei, Curcean nu lucrează pentru că nu poate găsi un loc de muncă. Totuşi, ea speră că logodnicul ei va câştiga destul cât să o întreţină”, mai scrie tabloidul britanic.

 

Logodnica lui Victor Spirescu a declarat, pentru “The Daily Mail”, că şi-a văzut iubitul la televizor şi a fost profund impresionată.

 

„Logodnicul meu arăta ca o vedetă. A aflat de post cu doar două zile înainte de plecare, deci nu am avut timp să facem planuri. Nu ştiu nici măcar unde locuieşte. Tot ce ştiu este că e înconjurat de prietenii români”, a spus ea şi a adăugat că Spirescu plănuieşte să lucreze în Marea Britanie cât mai mult timp, pentru a renova casa în care vor locui în viitor.

 

„Mi-ar plăcea să merg în Marea Britanie şi aş lucra, orice mi s-ar oferi. Nu sunt răsfăţată. Vreau doar să câştig un salariu decent”, a mai spus ea.

 

Potrivit celor de la ”The Daily Mail”, lucrătorii de la o spălătorie auto câştigă între 25 şi 30 de lire pe zi şi beneficiază de cazare gratuită. Spirescu însuşi speră să câştige peste 150 de lire pe săptămână cât timp lucrează în Marea Britanie.

 

În cele din urmă, tânărul român a preferat să nu stea prea mult la discuţii cu jurnaliştii britanici.

 

„Trebuie să plec – am treabă de făcut. Maşinile sosesc aici tot timpul”, a încheiat el.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here