Vasile Miron, asasinul copilului din Costuleni, trimis în judecată pentru omor şi profanare de cadavre

FOTO: Adevărul
Reconstituirea omorului
Vasile Miron, ieşeanul care a recunoscut că a ucis „la nervi” un băieţel în vârstă de 10 de ani din judeţul Iaşi, a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de cadavre ori morminte. Din rechizitoriu reiese că bărbatul s-a întors la locul faptei după comiterea omorului pentru alega trupul neînsufleţit al micuţului cu sârmă ghimpată.

Mai exact, procurorii arată că omorul a fost comis în după-amiaza zilei de 29 mai 2015, atunci când Vasile Miron l-ar fi lovit de mai multe ori pe băieţelul de 10 ani cu un corp contondent.  După mai bine de 24 de ore, în noaptea de 30 spre 31 mai 2015, Miron ar fi revenit la locul în care a ascuns cadavrul victimei, pentru a-i înfăşura capul şi partea superioară a corpului într-un sac de rafie, iar partea inferioară a învelit-o într-o pătură, legând mai apoi cadavrul cu o bandă textilă şi cu sârmă ghimpată, titrează cotidianul Adevărul.

„În continuare, pentru a nu fi descoperit cadavrul victimei, l-a transportat în braţe până la o râpă în care se adună ape pluviale, unde l-a ascuns. Corpul victimei a fost astfel expus o lungă perioadă de timp condiţiilor de mediu, insectelor şi rozătoarelor, ceea ce a determinat distrugerea ţesuturilor moi, fiind găsit scheletizat în data de 26 septembrie 2015”, spun procurorii.
 
„De asemenea, expertiza a relevat o fractură complexă a cubitusului stâng, produsă perimortem, cel mai probabil prin acţiunea unui corp contondent, în cadrul unei tentative de apărare din partea victimei. Decesul a putut surveni cu 3 – 4 luni înainte de descoperirea scheletului”, se mai arată în documentele anchetatorilor. Copilul a fost recunoscut de către mama sa pe baza hainelor purtate.

Reconstituirea omorului
 Pe 8 ianuarie 2016, Poliţia Română a anunţat că Vasile Miron a fost adus în ţară după ce a fost prins în Germania.  Acesta şi-a recunoscut faptele în faţa anchetatorilor, astfel că pe 22 februarie a fost dus de anchetatori la locul tragediei pentru reconstituirea omorului.  El a refăcut întreg traseul şi a explicat cum l-a luat pe băiat de la locul de joacă şi cum l-a convins să-l însoţească pe drumul către o stână. Băiatul provenea dintr-o familie săracă şi mai avea trei fraţi, fiind nevoit să muncească cu ziua prin sat.

 Vasile Miron susţine că băiatul i-ar fi stricat un telefon iar de supărare criminalul l-ar fi îmbrâncit. În cădere, puştiul s-ar fi lovit mortal la cap. Neoficial însă, anchetatorii susţin că bărbatul ar fi vrut să-l agreseze sexual pe băiat. Dovada ar fi faptul că trupul micuţului prezenta leziuni de autoapărare, dar şi mai multe lovituri repetate, moartea fiind violentă.

 Raportul medico-legal este una dintre probele-cheie ale procurorilor. Oricare ar fi fost motivul, Vasile le-a arătat săptămâna trecută procurorilor şi poliţiştilor prezenţi la locul faptei unde l-a omorât pe micuţ şi unde i-a aruncat ulterior trupul. Criminalul a folosit un manechin de mărimea copilului pus la dispoziţie de anchetatori pentru a arăta cum a procedat la comiterea faptei.

Judecătorii nu au vrut să emită mandat
Anchetatorilor nu le-a luat foarte mult timp să-l pună sub acuzare pe Vasile Miron. Asta pentru că bărbatul a mai fost arestat în 2002, iar doi ani mai târziu a fost condamnat pentru uciderea unei fete de 17 ani, fiind eliberat condiţionat în 7 octombrie 2014, după efectuarea a trei sferturi din pedeapsă, conform prevederilor Codului Penal. El a executat aproape 10 ani din condamnarea de 15 ani de închisoare. Mai exact, dacă ar fi fost lăsat să execute toată pedeapsa, Alexandru ar fi trăit şi astăzi.
 
„Afirma cu emfază că este nevinovat“
După eliberarea din puşcărie, Miron a locuit cu o mătuşă de-a sa, în satul Covasna, comuna Costuleni. După ce în mai 2015 l-a ucis pe Alexandru a plecat în Germania. În iulie, toate indiciile poliţiştilor duceau către Vasile Miron, iar în septembrie 2015, după ce a fost găsit corpul copilului, Tribunalul Bucureşti a emis mandatul de arestare pe numele lui Miron, iar ucigaşul a putut fi extrădat din Germania.

Fostul şef al Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, Dan Antonescu, i-a felicitat, într-o postare pe blogul său de pe adevarul.ro, pe poliţiştii şi procurorii care au lucrat la acest caz. „Aşezat comod în fotoliu, la distanţă de mii de kilometri de locul faptei (criminalul –n.r.) dădea interviuri prin telefon, afirmând cu emfază că este nevinovat, mutând totodată, cu viclenie, suspiciunile către cel ce a găsit cadavrul băieţelului”, a scris Dan Antonescu. Fostul poliţist arată că Vasile Miron a reuşit prin viclenie şi perfidie să fie eliberat condiţionat în 2014. „Oricum pedeapsa pentru crima respectivă a fost nejustificat de mică. Spun asta deoarece pentru acea faptă Codul Penal prevedea pedeapsa de la 15 la 25 ani. El a primit minimum. Cu toate că era recidivist şi mai beneficiase de alte două liberări condiţionate”, a explicat Dan Antonescu, citează Adevărul.

Mai mult, Miron relatase după comiterea crimei din 2002 cum a ucis-o pe adolescenta de 17 ani. „Pe la 7 seara a venit cu colindul la mine şi mi-a cerut 10.000 de lei. I-am spus să se dezbrace, să ne … . Ea s-a dezbrăcat, că nu era întreagă la minte, numai că la mine nu a mers. M-am enervat şi am izbit-o cu capul de podea. Apoi am dus-o afară şi i-am băgat cuţitul în gât de vreo trei ori. Pe la 3 dimineaţa, am dus-o în garaj, am spintecat-o şi am aruncat-o în hazna”. Cu toate acestea a fost liberat condiţionat după numai 10 ani de detenţie.

Dosarul în care s-a făcut ancheta care vizează crima din septembrie anul trecut a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Iaşi.  Acest caz a fost iniţial anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, după care a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, de unde a fost preluată pe 13 octombrie 2015 de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General.

 

Comunicat

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetu
lui de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus, prin rechizitoriul din data de 25 februarie 2016, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului miron vasile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de cadavre sau morminte.

 

Cauza având ca obiect dispariţia minorului A.A.A., în vârstă de 10 ani, înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, a fost declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, de unde a fost preluată la data de 13 octombrie 2015 de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

 

În după amiaza zilei de 29 mai 2015, aflat în localitatea natală, satul Covasna din judeţul Iaşi, inculpatul Miron Vasile, a aplicat cu un corp contondent, în mod repetat, lovituri victimei minore A.A.A. care, în urma leziunilor traumatice suferite, a decedat.

 

A doua zi, în noaptea de 30/31 mai 2015, inculpatul Miron Vasile a revenit la locul în care se afla cadavrul victimei, a înfăşurat capul şi partea superioară a corpului într-un sac de rafie, iar partea inferioară a învelit-o într-o pătură, legând mai apoi cadavrul cu o bandă textilă şi cu sârmă ghimpată. În continuare, pentru nu fi descoperit cadavrul victimei, l-a transportat în braţe până la o râpă în care se adună ape pluviale, unde l-a ascuns. Corpul victimei a fost astfel expus o lungă perioadă de timp condiţiilor de mediu, insectelor şi rozătoarelor, ceea ce a determinat distrugerea ţesuturilor moi, fiind găsit scheletizat în data de 26 septembrie 2015.

 

Raportul de expertiză antropologică efectuat în cauză a concluzionat că oasele descoperite şi analizate sunt de natură umană şi provin de la un copil cu vârsta de aproximativ 11 ani. De asemenea, expertiza a relevat o fractură complexă a cubitusului stâng, produsă perimortem, cel mai probabil prin acţiunea unui corp contondent, în cadrul unei tentative de apărare din partea victimei. Decesul a putut surveni cu 3 – 4 luni înainte de descoperirea scheletului.

 

Identificarea cadavrului s-a efectuat pe baza articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte de către mama victimei.

 

Expertiza ADN efectuată în cauză a confirmat faptul că scheletul aparţine victimei A.A.A.

 

Având în vedere faptul că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, s-a făcut propunere de arestare în lipsă, fiind emis inclusiv mandat european de arestare. Drept urmare, inculpatul a fost depistat în Germania, fiind predat autorităţilor judiciare române şi încarcerat la data de 8 ianuarie 2016.

 

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaşi.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here