Vasile Burlui, președintele și fondatorul Universității Apollonia, ridică un mic palat lângă Iași, dar nu a plătit firma de construcții. Societatea l-a dat în judecată, sperând astfel să recupereze contravaloarea unei facturi de aproape 80.000 lei. Chiar dacă a fost vorba doar de documente care reglementau relațiile comerciale dintre părți, toate facturile și contractele încheiate cu firma de construcții sunt semnate cu titlul academic: „DR. PROF. UNIVERSITAR Vasile Burlui”. Costurile pentru ridicarea palatului de 470 mp au fost decontate de firma lui Burlui, Domenico SRL, dar terenul și autorizația sunt înregistrate pe persoană fizică. Fondatorul Apollonia susține că pe domeniul de la Bârnova a construit de fapt un depozit de carte. „Știți cum e cu constructorii, fiecare crede că are dreptate”, a spus președintele Apollonia.
Vasile Burlui, președintele universității private Apollonia, este vânat de o firmă de construcții care nu a fost plătită pentru lucrările efectuate la un imobil din Bârnova. Prin firma Domenico SRL, Vasile Burlui a încheiat un contract cu Maf Art Construct SRL, o societate de construcții din comuna Victoria. Clădirea pe care o are în proprietate ar urma să fie transformată într-un „centru de carte”, susține universitarul.
Clădirea autorizată este însă un adevărat palat de câteva sute de metri pătrați cu destinația locuință. Doar că proiectul pe care l-a început bate pasul pe loc din cauză că Domenico SRL nu și-a onorat obligațiile către constructorul tocmit. Firma Maf Art Construct SRL a cerut instanței să-l oblige pe Vasile Burlui să plătească una dintre facturile emise către firma Domenico și asumată prin semnătură de către Burlui.
Construcție începută fără autorizație pe domeniul lui Burlui de la Bîrnova
În data de 4 martie 2021, pe numele lui Vasile Burlui, Primăria Bîrnova a emis o autorizație pentru construirea unei case cu o suprafață totală de aproximativ 470 mp, cu parter și mansardă. Conform contractului încheiat cu Maf Art Construct SRL, lucrările au început însă cu șase luni înainte de emiterea autorizației, pe 21 septembrie 2020.
Terenul pe care se ridică edificiul îi aparține lui Vasile Burlui, iar contractul pentru ridicarea clădirii a fost încheiat pe firmă, în speță Domenico SRL. La adresa din satul Pietrărie a fost ridicată o clădire care corespunde ca dimensiune cu cea din autorizația de construire, dar care nu este intabulată. Însă, pe același amplasament, în acte figurează o altă clădire care nu mai există în fizic.
Contract de 60 mii de euro pe firma lui Burlui
Domenico SRL și Maf Art Construct SRL s-au înțeles pentru o lucrare de 60 mii de euro, conform documentelor semnate de cele două părți. Firma lui Burlui urma să achite suma în șase tranșe a câte 10 mii de euro. Durata contractului a fost de 3 luni, începând din septembrie 2020. Săpăturile și elevația au costat 10 mii de euro, montajul, armătura și turnatul plăcii au costat alte 10 mii de euro. Pentru stâlpii și zidărie s-au plătit 20 mii de euro. Problema a apărut la acoperiș și la fațadă plus interioare, contractul stipulând pentru fiecare etapă a lucrărilor o plată a câte 10 mii de euro.
Somații pentru câteva zeci de mii de euro! Burlui nu a plătit de 2 ani jumătate
Firma Maf Art Construct SRL ar fi trebuit să primească aproape 80 mii lei (peste 16 mii de euro) pentru ultimele lucrări pe care le-a realizat. Doar că societatea nu și-a mai încasat și restul de bani de la Vasile Burlui, cu toate că a finalizat proiectul.
În vara acestui an, firma administrată de Marian Moisuc a cerut Judecătoriei Iași obligarea societății Domenico SRL să-i plătească restul de 80 mii lei din lucrarea făcută în comuna Bârnova. Factura a fost emisă în luna aprilie 2021. În septembrie 2022, firma Maf Art Construct SRL a somat Domenico SRL să-i plătească și restul lucrării. Societatea lui Vasile Burlui nu a dat curs somației și astfel Maf Art Construct SRL a cerut obligarea acesteia prin instanță la plata debitului restant.
Somație fără nicio finalitate! Dosarul a ajuns la Judecătorie
Firma Maf Art Construct SRL a arătat că a somat Domenico SRL să-i achite suma restantă, iar societatea lui Vasile Burlui a refuzat să îndeplinească cererea.
„Între cele două societăți s-au derulat relații contractuale, sens în care, la acest moment, societatea apare în contabilitatea noastră cu debitul menționat. Deși am procedat la executarea lucrărilor asumate contractual, debitoarea nu a binevoit achita facturile emise. Așadar, întrucât ne datorează suma de 79.360 lei, am somat debitoarea , ca în termen de 15 zile de la primirea notificării să achite debitul. Deoarece nu și-a îndeplinit obligațiile nici după primirea somației, ne vedem nevoiți să recurgem în această manieră introducând acțiunea în instanță”, se arată în plângerea adresată la Judecătoria Iași.
Vasile Burlui: „E un depozit de carte! Am căutat altă firmă”
Firma Domenico SRL a fost înființată în anul 2000 și are ca obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii și închiriate. În cursul anului trecut, societatea administrată de Vasile Burlui a avut o cifră de afaceri de 1,2 milioane lei. Firma a înregistrat, conform Ministerului Finanțelor, un profit de circa 416 mii lei, datorii de 676 mii lei și a avut cinci angajați. Vasile Burlui a susținut că nu s-a înțeles cu firma Maf Art Construct și a căutat altă societate cu care să termine lucrarea.
„Nu am amănunte despre dosar acum, dar mă voi informa. Este vorba de un depozit de carte acolo. Știți cum e cu constructorii, fiecare crede că are dreptate. S-au întrerupt lucrările la mijlocul acțiunii. Am căutat pe alții. Nici acum nu s-au finalizat lucrările”, a spus Vasile Burlui.
Vlad ROTARU
Burlui e un ordinar, un țepar, un mincinos notoriu, un ticălos și un patron execrabil. Își plătește angajații cu 3 lei, îi consideră niște sclavi și îi înjosește în ultimul hal. Ar trebui să stea la carceră până moare acest cadavru umblător. O să te iardă iadul, tataie! 🥳