Vasile Astărăstoae a câștigat procesul cu ANI. Nu a fost INCOMPATIBIL

Vasile Astărăstoae nu s-a aflat în incompatibilitate în perioada în care era atât rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T Popa” Iaşi, dar şi director al Institutului de Medicină Legală Iaşi şi preşedinte al Colegiului Medicilor atât la Iaşi, cât şi la nivel naţional, au stabilit magistraţii Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie.

 

Instanţa Supremă a respins recursul Agenţiei Naţionale de Integritate, păstrând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Braşov, pe contencios administrativ, prin care s-a hotărât anularea raportului de evaluare întocmit de ANI, care constata o stare de incompatibilitate a lui Vasile Astărăstoae.

 

Pe de altă parte, săptămâna trecută, Vasile Astărăstoae a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, decizia nefiind însă definitivă.

 

El şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România. Anterior, Astărăstoae a demisionat şi din funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T Popa” din Iaşi.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here