Varujan Vosganian: „Spitalul Regional de Urgențe Iași a ajuns precum omul cu mârțoaga”

FOTO: enational.ro

„Spitalul Regional de Urgențe Iași a ajuns precum omul cu mârțoaga. Noi plimbăm un spital de urgență care nu e, de colo colo, precum cămilele beduinilor”, spune Senatorul  Varujan Vosganian, potrivit unui comunicat de presă remis redacțiilor de știri.

„Ba l-am pus într-un loc, apoi am văzut că locul acela este astupat cu clădiri, ba l-am mutat în alt loc, unde  dedesubt bolborosesc apele freatice, după aia l-am mutat în altă parte, în jurul unui rond la Miroslava. După care a început să se certe Primăria Iașiului cu Primăria comunei Miroslava, care sincer vorbind, după părerea mea, a fost mai activă ca Primăria orașului Iași în acest proiect. Însă ceea ce nu am hotărât noi este ce fel de spital facem. Mutăm spitalul de colo colo, dar n-am hotărât ce fel de spital facem. Nu există o dezbatere publică reală și nici o comunicare cu Ministerul Sănătății. Să fie 700 de paturi? 800 de paturi?

 

În ce măsură asta corespunde cu harta universităților de medicină din Moldova ori cu harta patologiei Moldovei? Eu nu sunt specialist, vă vorbesc din perspectivă managerială, dar mi se pare incorect să pui Clujul și Iașiul pe același picior. În jurul Clujului mai există câteva spitale universitare, iar în timp ce în Moldova, Iașiul este singurul centru universitar de medicină care trebuie să acopere trei milioane de locuitori cu acest spital. Iar patologia din Moldova nu este identică cu patologia din Ardeal, de aceea Iașiul, dacă vrem să facem un spital de urgență care să își merite numele pentru întreaga Moldovă, trebuie să aibă peste 1000 de paturi. Dacă facem un spital cu 700 de paturi o să facem ca în povestea aia a lui Mark Twain cu regele a murit, trăiască regele. Spitalul l-am făcut, hai să facem un spital. Un spital de urgență la Iași, singurul centru univesitar din Moldova și cu patologia pe care o are Moldova, nu mai discut că e o patologie cronicizată din cauza nivelului de trai, necesită un spital de peste 1000 de paturi. Dar asta nu o să ne-o facă cadou, niciodată, Bucureștiul. Mai ales că Bucureștiul, între timp, a mai făcut un spital de urgență fantomă la Craiova.

 

Faptul că Primăria vrea să aibă spitalul în raza lui ca să aibă impozite mai mari, mie, iertați-mă, mi se pare întristător. Adică tu alungi investitorii, ruinezi industria, lași în paragină atâtea spații și terenuri și te bucuri la impozitele pe care ți le pot plăti câțiva amărâți care zac acolo în spitalul de urgență, bolnavi. Aici am ajuns noi? Șansa noastră de abilitare a  bugetului e legată de veniturile pe care ți le poate aduce bolnavii dintr-un spital de urgență?”, mai arată  Președintele Organizației Județene ALDE Iași, Senatorul  Varujan Vosganian.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here