Râdem noi de Socola, dar să vedeți ce-i la partidul cu săgeată din Podu Roș. Pe șăfu liberalilor de la noi l-o pocnit un fel de veselie, că nu știu ce păsărică i-o șoptit că peste un an o să fie starostele județului, adică prezident de CJ. Adică un fel de Maricel Popa, dar mai bimbaș, singura condiție fiind să rămână unde este, până la alegeri, moment în care ar candida la sigur pentru foncție și butoane.
Pe de altă parte, la capitală se vorghește de o alianță strașnică cu USR. Dacă alianța se coboară și la noi, el înșfacă șefia CJ-ului și primăria trece la USR, fapt care-l scoate din cărți pe dom Bodea, actualmente un fel de cui în talpa cizmelor lui domnu Costel, deci încă un motiv să deie de băut.
Mai mult, într-o discuție din spatele ușilor închise din capitală, domnia sa ar fi prezentat o rețetă de aburit primarii din partidoi, cu șanse foarte mari de reușită, dovadă fiind, cică, un număr de vreo zece primăreți den județ gata să treacă gardul la liberali, asta din ce zice nenea Costel. Asta cu rețeta, noi credem că-i cusută, pentru că sunt altele mult mai eficace și aici e suficient să rostim cuvântul dosar și deja o bună parte sunt în stare să meargă și-n genunchi să mai steie o tură. Tot la partidoi. Capisci?