Valentina Pelinel – tânără, TOPLESS și lipsită de inhibiții, alături de frumoasa bucovineancă Alina Văcariu

Pe când avea doar 21 de ani, Valentina Pelinel a realizat un pictorial incendiar în America, alături de românca Alina Văcariu.

 

Valentina Pelinel este una dintre puţinele românce care au avut norocul să se remarce peste hotare datorită carierei, pe vremea când deveneai celebru nu pentru că erai surprinsă în compania unui actor celebru de la Hollywood.

 

 

 

Frumuseţea naturală, înălţimea şi silueta trasă prin inel au ajutat-o pe românca noastră să devină un manechin de succes la New York pentru aproape un deceniu.

 

 

Printre momentele de impact din cariera sa a fost apariţia într-o revistă pentru adulţi.

 

 

În 2002, pe când avea doar 21 de ani, Valentina Pelinel a pozat pentru Stuff Magazine, în ipostaze mai mult decât îndrăzneţe, alături de un alt manechin din România – Alina Văcariu.

 

 

Şedinţa foto a avut loc în Florida, cele două fete fiind acoperite doar în partea de jos a trupului, de o pereche de bikini. S-au îmbrăţişat pe malul oceanului şi au încercat să-şi acopere sânii cu mâinile.

 

 

În prezent, Valentina Pelinel a revenit în România şi îşi trăieşte viaţa departe de lumina reflectoarelor şi de atenţia presei, alături de soţul ei, afaceristul Cristian Boureanu.

 

 

(Sursa: apropo.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here