VACANŢĂ SPARTANĂ. O sută de sportivi, selectaţi pentru prima TABĂRĂ MILITARĂ pentru tineri

În timp ce majoritatea tinerilor aleg vacanţe la munte sau la mare, unii au ales armata. La o garnizoană din Bistriţa s-a organizat o tabără militară pentru tineri. Aceasta se va desfăşura în staţiunea balneară Sângeorz-Băi şi îşi va deschide porţile mâine.

 

Toate cele 100 de locuri puse la dispoziţie de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJTS) au fost deja ocupate. O mare parte din cei care s-au înscris sunt elevi la diverse cluburi sportive. Vor participa tineri din Bistriţa, Mureş, Maramureş, Constanţa şi Alba.

 

Cel mai tânăr participant va împlini 14 ani chiar în prima zi de tabără, în timp ce „veteranul” urmează să împlinească 35 de ani anul acesta. Organizatorii spun că prioritate au avut cei care aveau cunoştinţe în domeniul militar sau au fost implicaţi în proiecte similare, cei care au avut performanţe şcolare deosebite şi elevii din mediul rural.

 

Tabără se desfăşoară în perioada 11-17 august şi este organizată în colaborare cu Garnizoana Bistriţa, Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, Serviciul Public Salvamont şi patru cluburi sportive din municipiul Bistriţa, potrivit Agerpres.

 

Cazarea şi masa sunt asigurate de organizatori, iar singura cheltuială pe care o suportă participanţii este cea cu transportul. Toţi vor primi echipamente şi materiale speciale. Printre activităţile ce urmează să se desfăşoare în tabăra militară de la Sângeorz-Băi se numără exerciţii de autoapărare, înot aplicativ, tir, acordarea primului ajutor, educaţie montană şi cursuri de istorie militară.

 

Staţiunea Sângeorz-Băi este situată la 50 kilometri distanţă de Bistriţa, este traversată de râul Someşul Mare și e cunoscută pentru izvoarele sale de apă minerală, care tratează boli digestive.

 

 

(Sursa: Yahoo!News)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here