VACANȚA – drum cu prioritate. Elevii și studenții săraci din comuna ieșeană Victoria MERG LA MARE

Este vorba despre un concept susținut de Primăria comunei Victoria, adresat elevilor și studenților din localitate care provin din medii sociale dezavantajate, dar și celor cu rezultate deosebite la învățătură.

 

Astfel, în perioada iulie-august 2013, aproximativ 70 de elevi și studenți se bucură de toate serviciile de care beneficiază orice turist aflat în vacanță, deplasându-se – însoțiți de cadre didactice de la Liceul Tehnologic ,,Ionel  Teodoreanu,, din Victoria – la Eforie Nord.

 

,,Iniţiativa este benefică şi vine ca un un răspuns al societăţii civile, care se implică în viaţa tinerilor din comunitatea Victoria. Școala noastră a beneficiat permanent de sprijinul comunității locale, a asigurat copiilor un mediu favorabil învățării și dezvoltării, bazat pe valori certe.’’, a declarat directorul școlii, profesor Liliana Aborșei.

 

Începând din anul 2010, Primăria comunei Victoria a oferit permanent, gratuit, excursii și tabere de relaxare şi educaţie nonformală elevilor și studenților din comună aflați în situaţii de risc, cu scopul de a stimula capacitatea de socializare a copiilor şi de a reduce riscul marginalizării sociale, dar și pentru stimularea și recompensarea celor cu performanțe școlare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here