Utilaje de deszăpezire relocate relocate de la Timișoara, Cluj, Brașov, pentru intervenții în sudul și sud-estul țării

FOTO: rerbuzau.ro

FOTO: rerbuzau.ro

Şase autofreze şi trei şenilate vor fi relocate de la DRDP Timişoara, DRDP Cluj şi DRDP Braşov pentru a se interveni pe drumurile naţionale din sudul şi sud-estul ţării, afectate de ninsori şi viscol, potrivit unui comunicat al Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), remis duminică AGERPRES, potrivit jurnalul.ro.

Astfel, numărul total de utilaje cu care se va acţiona în zonele afectate va fi de 32 de autofreze şi cinci şenilate.

„Având în vedere posibilitatea extinderii ‘COD PORTOCALIU ninsori abundente şi viscol’ pentru zona Oltenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, conducerea CNADNR SA a decis relocarea de la DRDP Timişoara, DRDP Cluj şi DRDP Braşov a şase autofreze şi trei şenilate, astfel încât, pe lângă cele existente, numărul total de utilaje cu care se va acţiona în zonele afectate va fi de 32 de autofreze şi cinci şenilate”, anunţă CNADNR.

Utilajele au fost relocate astfel: la DRDP Bucureşti – Autostrada A2 – Lehliu; SDN Buzău; la DRDP Constanţa – Autostrada A2 – Lehliu – Feteşti; la SDN Constanţa, SDN Slobozia; SDN Tulcea.

„De asemenea, precizăm că, în funcţie de informările transmise de ANM, CNADNR SA va actualiza situaţia restricţiilor şi a închiderilor de autostrăzi şi drumuri naţionale”, spune compania.

Circulaţia rutieră pe 14 drumuri naţionale şi pe autostrada A2, între Drajna şi Feteşti, km 106+000 – km 143+400, a fost închisă duminică, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului.

 

 

(Sursa: jurnalul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here