Unul dintre cei mai mari constructori din Iași, prins de 22 de ori fără rovinietă

Companiile care activează sub sigla Stef Invest au derulat în 2020 afaceri de peste 75 milioane de lei @ Camerele de vederi ale CNAIR au surprins de 22 de ori camioanele firmei de construcții circulând pe drumurile naționale fără plata rovinietei @ Administratorul drumurilor a aplicat sancțiuni de 66.000 lei firmei ieșene, dar aceasta contestă procesele verbale în instanță @ Culmea, pentru că nu a fost achitată taxa de timbru de doar 20 lei, unele acțiuni au fost respinse de către magistrați

Unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din domeniul construcțiilor duce un mega-război împotriva statului român pe holurile instanțelor de judecată. Deși anul trecut a derulat afaceri de peste 75 de milioane de lei, Răzvan Apălimăriței, patronul firmelor Stef Invest SRL și Stef Invest Logistic SRL, a fost prins în mai multe rânduri că nu și-a achitat taxele obligatorii către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Conform datelor oficiale, firma SC Stef Invest logistic SRL a fost sancționată de ”doar” 22 de ori pentru lipsa rovinetei, de fiecare dată fiind aplicat cuantumul minim al amenzii, respectiv de 3.000 lei.Mai multe camioane ale companiei au fost surprinse pe drumurile naționale fără a avea achitată rovineta, în unele cazuri Stef Invest primind chiar și câte două amenzi pe zi. În total, SC Stef Invest logistic SRL are de achitat nu mai puțin de 66.000 de lei, dar nu vrea să plătească niciun leu. A contestat amenzile primite la Judecătoria Iași, invocând de multe ori motive puerile sau prevederi legale care nu există.

Starea de urgență, scuza patronului

Patronul Stef Invest cere clemența judecătorilor solicitând anularea proceselor verbale de contravenție aplicate de CNAIR. Răzvan Apălimăriței se prezintă ca un om serios, care își onorează obligațiile legale, dar care a greșit și el, o dată, neachitând contravaloarea rovinetei. Totodată, Apălimăriței dă vina și pe dezorganizarea din cadrul companiei generată dedeclanșarea stării de alertă.

În dovedirea excepției invocate mai sus, ținem să menționăm faptul că data în cauză este în perioada declarată oficial ca fiind stare de urgență, motiv pentru care unii dintre angajații noștri lucrau la domiciliu și ținând cont de specificul unității noastre – domeniul construcții pe diferite șantiere – comunicarea între diriginții de șantier ce trebuie să indice utilajele folosite și cei care lucrau la domiciliu a fost pusă în dificultate. (…) În flota  SC Stef Invest logistic SRL sunt înregistrate un număr de 21 de utilaje pentru care, ca regulă general valabilă, sunt achiziționate rovinetele aferente utilizării pe drumurile naționale publice, motiv pentru care vă rugăm să înlocuiți sancțiunea amnezii contravenționale cu cea a avertismentului, având în vedere că abaterea din data de 13.05.2020 este o excepție. – sunt argumentele invocate de Stef Invest pentru a obține anularea proceselor verbale de amendă.

Eroare cu repetiție. De 22 de ori…

Reprezentanții CNAIR au depus la instanță mai multe documente și informații care atestă faptul că pentru Stef Invest este o practică circulația pe drumurile publice fără plata rovinetei. Potrivit acestor documente, mașinile Stef Invest au fost surprinse de 22 de ori de camerele de supraveghere circulând pe drumurile naționale fără achitarea taxei legale. Cel puțin cinsprezece mașini înmatriculate pe firma Stef Invest Logistic au fost depistate cel puțin o dată circulând fără plata taxei de drum. Există însă și ”excepții” cu mașini care au fost prinse și sancționate de trei ori, în luni diferite. Cele mai multe amenzi i-au fost aplicate în luna mai 2020, Stef Invest fiind sancționată de șapte ori pentru neplata rovinetei. Un tablou simplu care arată mai degrabă a intenție de a nu plăti decât ”eroare umană”.

O prevedere legală care nu există

Patronul Stef Invest a solicitat judecătorilor să anuleze amenzile primite pentru neplata rovinetei nu a produs nicio consecință negativă pentru participanții la trafic. Iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, Apălimăriței le-a cerut  judecătorilor să înlocuiască amenda cu avertisment, chiar dacă această posibilitate nu este stipulată în lege.

În plus, sancțiunea amenzii în cuantumul aplicat trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei. Amenda contravențională aplicată este mult prea mare față de pericolul social redus al faptei savârșite și de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, fapta neavând nicio urmare și nu a produs niciun fel de consecință negativă pentru participanții în trafic. Pentru acest motiv considerăm că sancțiunea amenzii poate fi înlocuită cu avertismentul, chiar dacă actul normativ nu menționează expres această sancțiune.” – se precizează în cererile de chemare în judecată.

Și adulții spun lucruri trăsnite

Din amalgamul de argumente invocate în multitudinea de procese intentate Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, de departe, unul dintre ele frizează ridicolul. Potrivit cererilor de chemare în judecată, administratorul Stef Invest, Răzvan Apălimăriței, susține că CNAIR i-a aplicat în mod ilegal mai multe amenzi pentru că valabilitatea rovinetelor s-au prelungit automat ca urmare a decretării stării de urgență și a stării de alertă pe perioada pandemiei.

Conform procesului verbal se poate constata fără urmă de echivoc faptul că ne aflăm în situația unei lipse de îndeplinire a obligațiilor legale generate de starea de fapt de la momentul săvârșirii contravenției și anume starea de urgență declarată prin Decretul 195/16.03.2020. se menționează în plângerile înaintate judecătorilor. Nu mai puțin de 14 amenzi în valoare totală de 42.000 lei i-au fost aplicate firmei Stef Invest pentru neplata rovinetei în timpul pandemiei.

”Nu a fost legiferată exceptarea de la plată”

Reprezentanții CNAIR demontează din start argumentația ridicolă a reprezentantului Stef Invest. ”Contrar celor susținute de petentă, vă rugăm să observați că în perioada stării de urgență instituite prin decretul 195, precum și în perioada stării de alertă, nu a fost legiferată exceptarea de la plata tarifului de utilizare sau a tarifului de trecere pentru toți utilizatorii. Cu privire la instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, menționăm că la data de 26.03.2020, CNAIR a informat utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că rovinetele NU SE ÎNCADREAZĂ în categoria ”documentelor eliberate de autorități publice”, motiv pentru care valabilitatea acestora încetează la sfârșitul ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat tariful. În concluzie, rovineta nu se prelungește automat pe perioada stării de urgență. În momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, în sensul că a aplicat minimul amenzii prevăzut de lege, fiind necesar ca petentul SC Stef Invest logistic SRL să își asume consecințele lipsei sale de diligență.” – este punctul de vedere al CNAIR transmis Judecătoriei Iași.

Culmea caliciei

Însă în toată această poveste, există și un apogeu: acela al caliciei, al zgârceniei, patronului Stef Invest. Apălimăriței nu a plătit taxa de drum pentru că era prea scumpă sau a considerat-o a cheltuială pe care o poate fenta. Nu vrea să plătească nici amenzile pentru că și acestea sunt costisitoare pentru bugetul companiei. Așa că le-a contestat la Judecătorie. Însă, Apălimăriței nu vrea să plătească nici măcar taxa de timbru prevăzută de lege pentru a putea face aceste contestatții. Așa că judecătorii i-au respins din start unele acțiuni pe motivcă nu a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 20 de lei!

Rareș Neamțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here