Unioniștii ies în stradă la București, Chișinău și în străinătate

Mii de români de pe cele două maluri ale Prutului, dar și din străinătate, vor sărbători împlinirea a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România și vor semnala apropierea momentului reîntregirii naționale.

 

Bucureștenii vor avea ocazia vineri, 27 martie, ora 18:00, în Piața Universității, la statui, să formeze o imensă hartă umană a României reunite cu Basarabia. Ulterior, la ora 19:00, aceștia vor participa la concertul extraordinar de la Arenele Romane – ,,Din Basarabia”, ținut de trupele Alternosfera, Zdob și Zdub și Cuibul.

Marea Adunare Tricoloră este evenimentul care va aduce duminică, 29 martie, ora 14:00, în piața centrală a Chișinăului, susținătorii unirii Basarabiei cu România. Mii de steaguri tricolore vor fi fluturate pentru a demonstra că decizia Sfatului Țării din 27 martie 1918 își poartă rezonanța până în prezent.

 

Lansări de lampioane, marșuri, hărți ale României Mari reconstituite din oameni, hore ale unității, dezbateri, mii de panglici tricolore distribuite, sunt câteva dintre evenimentele organizate în zeci de localități ale României, printre care și Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Galați, Iași, Petroșani, Pitești, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea.

 

Și Diaspora unionistă a pregătit acțiuni pentru a sărbători unirea Basarabiei cu României. Astfel, românii din Paris, Roma, Padova, Veneția, Bologna, Atena, Barcelona, Madrid, Copenhaga, Luxemburg, Dublin, Elveția, Germania, Suedia și Statele Unite ale Americii vor afișa bannere cu mesaje referitoare la adevărul istoric și la necesitatea reîntregirii naționale.

 

Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării, organ al Republicii Democratice Moldovenești, decidea cu majoritate de voturi: ,,În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România”.

 

Evenimentele vor fi organizate la inițiativa Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

 

 

 

(Sursa: infoprut.ro)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here