Un tribunal din Ungaria cere ştergerea unui articol despre holocaust de pe internet

Un tribunal de la Budapesta a obligat un furnizor de servicii de internet cu sediul în Statele Unite să suprime un articol considerat antisemit, care pune la îndoială Holocaustul, relatează agenţia MTI, citată de AFP.

Judecătorii au apreciat că acest articol, publicat în iulie 2013 pe portalul de ştiri în limbă maghiară Kuruc.info, pune la îndoială moartea evreilor la Auschwitz, negând astfel Holocaustul.

„Autorul anonim al articolului a făcut declaraţii în public prin care a negat Holocaustul”, a declarat Bettina Bagoly, purtătorul de cuvânt al Biroului procurorilor de la Budapesta.

Negarea Holocaustului este o crimă în Ungaria, începând din 2010. Tribunalul municipal din Budapesta a obligat furnizorul american de servicii de internet să blocheze accesul la acest articol sau să îl suprime, a afirmat Peter Pota, purtătorul de cuvânt al instanţei.

El a adăugat că Ministerul ungar de Externe se va adresa autorităţilor americane, dacă sentinţa nu va fi pusă în aplicare. Ungaria a încercat deja în repetate rânduri să blocheze site-ul Kuruc.info, înregistrat în Statele Unite, unde libertatea de exprimare este mai mare decât în Ungaria.

 

 

 

 

Sursa: click

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here