Un tânăr care se afla sub influenţa drogurilor şi-a înjunghiat doi prieteni, pe o stradă din Constanţa

Doi adolescenţi din Constanţa au ajuns la spital după ce au fost înjunghiaţi în plină stradă, sâmbătă dimineaţa, de către un amic despre care le-au spus anchetatorilor că ar fi consumat substanţe halucinogene.

Potrivit poliţiştilor, fapta s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 01.00, pe strada Brizei, din cartierul Poarta 6, din municipiul Constanţa. Oamenii legii au fost anunţaţi, prin Serviciul unic de urgenţă 112, chiar de către unul dintre adolescenţi, ambii în vârstă de 16 ani. Aceştia le-au spus anchetatorilor că s-ar fi luat la ceartă de la o fată, iar apoi amicul lor, care s-ar fi aflat sub efectul unor substanţe halucinogene, a scos un cuţit cu care i-a lovit, conform Mediafax.

Ei au apucat să meargă până la locuinţa unuia dintre ei şi apoi au sunat după ajutor. Victimele au fost transportate cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cei doi nu au fost răniţi grav, dar vor rămâne sub supraveghere medicală. În urma declaraţiilor victimelor şi ale unor martori, poliţiştii au reuşit identificarea agresorului, un adolescent în vârstă tot de 16 ani, continuând cercetările pentru depistarea să.

În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării răniţilor, se va face şi încadrarea juridică corespunzătoare a faptei.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here