Un tablou de Gauguin, vândut cu 300 milioane de dolari, record pentru o operă de artă

Un tablou realizat de artistul francez Paul Gauguin, care înfăţişează doua tahitiene, a fost vândut pentru suma record de 300 milioane de dolari, devenind cea mai scumpă opera de arta vândută vreodată, transmite BBC.

„Când o să te măriţi?” este tilul tabloului pictat de Paul Gauguin în 1892 şi care înfăţişează două tinere tahitiene. A fost achiziţionat cu 300 de milioane de dolari, cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o operă de artă.

Vânzarea s-a desfăşurat în cel mai mare secret. Nu se ştie unde a avut loc licitaţia şi nici cine este noul posesor, dar surse citatate de New York Times susţin că a fost achiziţionat de cineva din Qatar.

Pictor post-impresionist, Paul Gauguin a realizat picturi, sculpturi, lucrări în ceramică şi gravuri. Cea mai prolifică şi apreciată perioadă este cea petrecută în Tahiti, unde a şi murit în 1903, la doar 54 de ani.

Succesul a venit abia post-mortem, când lucrările sale s-au tranzacţionat cu zeci de milioane de dolari.

Vânzarea tabloului „Când o să te măriţi?” a depăşit precedentul record, care data din 2012. Atunci, familia regală din Qatar a plătit 250 de milioane de dolari pentru tabloul „Jucătorii de cărţi” al pictorului Paul Cezanne.

 

 

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here