Călin Ciobotari
La ceva timp după „Acasă în miezul verii”, unul dintre spectacolele majore ale regizorului Claudiu Goga, un alt „Acasă” este noua sa propunere de la Teatrul Național Iași: „Acasă la tata”, după un text de Mimi Brănescu, care, de altfel, a constituit și scenariul pentru filmul omonim al lui Andrei Cohn (2015).
De la Audiția, primul său spectacol făcut la Iași, Claudiu Goga ne dezobișnuise de genul comic, preocupările sale fiind canalizate spre o regiune a investigațiilor psihologice, cu deschidere spre dramă. Mă gândesc aici, în primul rând la aceaatât de puternică trilogie regizorală despre relația individ – societate dezvoltată în „Vizita bătrânei doamne”, „Stâlpii societății” și „Rinocerii”, dar și la, desigur, excelentele geografii psihologice desenate în „Acasă în miezul verii”. Acum, Goga pare că revine la comedie, însă nu frontal, ci amestecând, cehovian, râsul cu plânsul, exhibiția cu interiorizarea. „Acasă la tata” e un spectacol ciudat, provocator prin intenția aceasta de a suprapune un rețetar spectacologic cehovian pe un univers rural contemporan românesc. E ca și cum ai vedea, să spunem, scene din „Unchiul Vanea” implantate în peisajul psihologic al unei comune aflate la două ore și jumătate de București. E ca și cum ai încerca să tratezi a la Cehov un episod din Las Fierbinți. Foarte riscant pariul lui Goga, cu efecte dintre cele mai bizare. Mă declar bulversat de rezultate și de eclectismul estetic ce domină întreaga montare.
Fiul se întoarce acasă, într-un moment de derută existențială. Nu se întoarce nici ca un învins, nici ca un învingător, ci pur și simplu se întoarce; iritat, obosit, cu nervii întinși la maximum. Nu e nimic din gloria reîntoarcerii fiului risipitor, sau a vreunui Ulise modern, ci banalitatea întoarcerii unui om care caută un refugiu în ceea ce pe vremuri numea „acasă”. Cumva, Goga revine la tema sa privilegiată, relația individ-societate, insistând pe modul în care micro-societatea din jurul acestui acasă (tatăl, concubina sa, fosta iubită, foști prieteni) ajunge să-l respingă ca pe un corp străin. „Acasă” e un fake-topos, o idealizare, un loc în care nu are nici un sens să rămâi, ci, cel mult, să revii din când în când pentru a pleca apoi cu trenul de unu, de trei, sau de nouă.
Regizorul construiește cinci secvențe distincte, pe care le separă prin cadre-cortină ce mută „camera” pe câte un alt spațiu: casa părintească, bufetul, casa prietenului Petrică, cea a fostei iubite și din nou casa părintească. Totul pe parcursul unei rotații complete a soarelui, ambiție de a satisface acea cerință a anticilor legată de unitatea de timp. Decorul Liei Dogaru, scenograful preferat al lui Claudiu Goga, propune această construcție locativă ale cărei fațete, prin rotire, indică mereu altceva. E o casă atipică, una ce păstrează impresia de nefinisare, de neterminare, și ne permite să aruncăm priviri în interior. Fragmente de natural punctează ruralul: câțiva copaci piperniciți, un șir de strujeni uscați etc. Atenția pentru simbol este uneori excesivă, ca în cazul acelui copac cu rădăcinile la vedere care, bineînțeles, indică dezrădăcinarea personajului principal.
Sunt moment de joc foarte bune, însă în aceeași cheie a incongruențelor estetice. Teo Corban (Tatăl) joacă fix cum joacă mereu, în tonul acelei superbe, dar previzibile autenticități cu care ne-a obișnuit. O altă categorie de personaje, Fiul și fosta lui iubită, vin din Cehov, practicând acea formă de somnambulism pe care adeseori o au personajele de acolo. Cosmin Maxim își începe partitura cu tonalități de iritare, frustrare agresiv orientată împotriva Tatălui, apoi, la cererea regizorului, rămâne linear, egal cu sine, într-o formă de permanentă întoarcere către sine care ne lasă să știm foarte puține despre cum este cu adevărat acest fiu. În aceeași zonă este Ada Lupu, vânzătoare la bufetul La Mimi (aluzie la autor), „curvă”, zic unii, întunecată și interiorizată ca o altă Mașă ce-și poartă doliul vieții ei. De partea cealaltă este zona de Las Fierbinți creionată de Ionuț Cornilă (Petrică, vechiul prieten) și Petronela Grigorescu (soția lui Petrică). La toate aceste formule de joc se adaugă îngroșările excesive ale lui Adi Carauleanu (bătrânul și bețivul profesor) plus un anume formalism scenic al Doinei Deleanu (concubina inimoasă a Tatălui). Cum poți pune toată această diversitate în armonie? Faptul că-i pui pe toți să fumeze țigară de la țigară, de ajungi să faci din fumat un personaj, nu cred că e o soluție.
Rămân cu o mulțime de sentimente alambicate în legătură cu acest spectacol. Frecvent, atmosfera e una familiară, recognoscibilă, alteori, însă, ea pare să se destrame și să se reconfigureze în ceva foarte straniu, îndepărtat și de dincolo de această lume. Nu știu dacă am văzut un altfel de Cehov sau un altfel de Las Fierbinți. Mă mai gândesc…
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași – Acasă la tata, de Mimi Brănescu; regie: Claudiu Goga. Scenografie: Lia Dogaru. Video: Constantin Dimitriu. Distribuția: Teodor Corban, Cosmin Maxim, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Petronela Grigorescu, Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Constantin Avădanei, Dumitru Năstrușnicu, Radu Homiceanu, Andrei Sava. Data premierei: 16
