Un secol de excelență. Neagu Djuvara împlinește astăzi 100 de ani

Neagu Djuvara, la 100 de ani. Istoricul împlinește astăzi un secol de viață, fiind născut pe 18 august 1916 (după calendarul vechi; 31 august 1916, după calendarul nou), în București, într-o familie de origine aromână.

 

Neagu Djuvara a devenit în anul 1937 licențiat la Sorbona, în istorie, iar în 1940 și-a luat doctoratul în drept la Paris. Trei ani mai târziu, și-a reluat studiile de filozofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris

 

Istoricul a participat la al Doilea Război Mondial, la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.

 

Cariera diplomatică și-a început-o în 1943, în Ministerul de Externe, unde a intrat prin concurs. A fost trimis urier diplomatic la Stockholm la 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legație la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franța.

 

Anul 1961 este momentul când Neagu Djuvara a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984).

 

Din 1984 a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după Revoluția din decembrie 1989 a revenit, în 1990, în România. Din 1991 și până în 1998, a fost profesor-asociat la Universitatea din București.

 

Neagu Djuvara și-a lansat, la 26 noiembrie 2011, în cadrul Târgului Gaudeamus, volumul „Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă”. La 10 mai 2012 a fost lansată la standul României de la Salonul Internațional de Carte de la Torino traducerea în italiană a cărții sale ”Între Orient și Occident” (”Tra Oriente ed Occidente. Gli Stati Romeni agli inizi dell’epoca moderna”).

 

Într-un interviu acordat anul trecut publicației „Adevărul”, Neagu Djuvara a mărturisit că este un mare meloman, amintindu-și perfect ziua în care l-a ascultat pe George Enescu, în 1941, în plin război, la Ateneu. „A fost unul dintre cele mai frumoase, dar şi cele mai dureroase momente din viaţa mea”, a mărturisit Neagu Djuvara, ajuns acum la vârsta de 100 de ani.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here