Un român cheltuieşte în medie 87 de lei pe an pentru servicii poştale

Poză simbol
Românii cheltuie în medie 87 de lei pe an pentru servicii poştale, cu o medie de 106 lei în oraşe, în timp ce companiile alocă anual 3.400 lei pentru aceleaşi servicii, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Astfel, potrivit unor studii recente realizate de instituţie, atunci când aleg furnizorul de servicii poştale, clienţii persoane fizice se ghidează după tarifele practicate, viteza de livrare, siguranţa trimiterilor şi respectarea timpilor de livrare, în timp ce firmele acordă mai multă atenţie gradului de acoperire teritorială, siguranţei trimiterilor şi termenelor de livrare. Aproape jumătate (45%) dintre expeditorii de scrisori persoane fizice ar fi dispuşi să plătească dublu dacă, la nivel naţional, scrisoarea ar ajunge în aceeaşi zi, iar o treime (37%) dintre aceştia ar fi dispuşi să plătească dublu dacă un colet expediat la nivel naţional ar ajunge a doua zi, potrivit unui comunicat.

 

În acelaşi timp, majoritatea utilizatorilor persoane fizice ar vrea să găsească în oferta tuturor furnizorilor de servicii poştale sisteme de notificare privind data şi ora livrării sau stadiul livrării, verificarea coletului la livrare, precum şi asumarea răspunderii furnizorului pentru întârzierea livrării. Totodată, 3 din 4 utilizatori persoane fizice consideră că este necesar ca furnizorii de servicii poştale să informeze destinatarii telefonic sau prin e-mail în legătură cu data şi ora livrării.

 

În schimb, firmele consideră că ar fi necesar ca furnizorii de servicii poştale să ofere livrarea trimiterilor poştale în aceeaşi zi, la nivel naţional (indiferent de localitate), servicii internaţionale de livrare bani şi trimiteri de corespondenţă internaţionale cu confirmare de primire, livrare de colete supradimensionate sau cu regim special (volum/greutate/fragile/animale). Studiile arată că pentru clienţii cu dizabilităţi vizuale este necesară colectarea şi livrarea trimiterilor poştale de la/la domiciliu sau adresa indicată, precum şi existenţa unor puncte de colectare în fiecare sat, chiar dacă acolo nu există un oficiu poştal. În plus, aceştia consideră necesară dotarea oficiilor poştale cu rampă de acces şi covoraş tactil, ca element ajutător de orientare a persoanelor cu dizabilităţi vizuale în interiorul oficiilor poştale.

 

Studiile privind preferinţele de consum ale utilizatorilor de servicii poştale din România au fost realizate pentru ANCOM, la finalul anului 2015, pe eşantioane reprezentative la nivel naţional pentru persoane fizice şi juridice care au folosit servicii poştale în ultimele 12 luni anterioare studiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here