Un primar din judeţul Botoşani a murit duminică, 7 iulie, la vârsta de 67 de ani. Este vorba de primarul comunei Coşula, Mircia Acatrinei, care a decedat după o boală care l-a măcinat constant în ultimii ani, anunță presa locală.
Aflat la al cincilea mandat, Acatrinei nu a mai apucat să îşi finalizeze proiectele administrative.
El a fost timp de două mandate viceprimar al comunei Copălău, iar din 2004, când s-a înfiinţat comuna Coşula a preluat funcţia de primar al acesteia, având la fiecare patru ani susţinerea electoratului.
Acatrinei era căsătorit şi avea doi copii, scrie botosaninews.ro.
Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD) şi al Consiliului Judeţean, Doina Federovici, s-a arătat marcată de moartea edilului.
„Comuna Coșula este mai săracă, de astăzi. A pierdut un OM destoinic, un bun gospodar, care ani de zile și-a servit comunitatea cu demnitate, cu toată priceperea și cu toate resursele! Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoșirea sa, dar moartea a fost mai puternică și ni l-a smuls dintre noi. De acum înainte nu-l vom mai vedea decât prin fereastra amintirilor pe domnul primar Mircia Acatrinei. Nu ne rămâne decât să îl păstrăm în inimile noastre tot restul vieții. Binecuvântată să-i fie odihna veșnică. Fie ca sufletul său plin de o bunătate infinită să-și găsească pacea veșnică, iar Părintele Ceresc să îl odihnească în pace între cei bineplăcuți Lui”, a scris Doina Federovici.