Un politician sârb este INCULPAT într-un caz de GENOCID

Dragomir Vasic este acuzat pentru execuţiile musulmanilor din Srebenica, în timpul războiului din 1992-1995, perioadă în care era şeful unui post de poliţie.

Un tribunal special din Bosnia-Herţegovina, care se ocupă de crimele de război, a confirmat că are pe rol un dosar în care un politician sârb, Dragomir Vasic, este inculpat pentru genocidul din Srebenica.

Vasic, membru al Parlamentului de la Belgrad, este acuzat că a luat parte la mutarea forţată a civililor din Srebrenica, a dispus separarea bărbaţilor şi a băieţilor de familiile lor, iar mai apoi a participat la execuţia acestora, relevă un comunicat oficial al tribunalului.

Peste 8000 de musulmani bosniaci, bărbaţi şi băieţi tineri, au fost ucişi în doar câteva zile în Srebrenica, o zonă care teroretic se afla sub protecţia forţelor ONU, dar care a fost lăsată pradă sârbilor bosniaci în iulie 1995.

În acea vreme, Dragomir Vasic deţinea funcţia de şef al unui post de poliţie din localitatea Zvornik, din imediata apropiere a Srebrenic-ei.

 

 

 

 

Sursa: antena3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here