Călin Ciobotari
După ce, în 2016, piesa lui Matei Vișniec, Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, se juca în premieră națională la Teatrul Țăndărică (regia Ioan Brancu), Aurelian Bălăiță se apleacă și el asupra acestui încântător text. O face la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani unde reușește un spectacol păpușăresc sensibil, cald și bine articulat, atât din punct de vedere vizual, cât și din perspectiva mesajelor transmise.
Parabola lui Matei Vișniec exploatează, cu delicatețe și inteligență emoțională, o relevantă (nu doar pentru copii) temă a generozității, având în centru un personaj pe care ne-am obișnuit să-l luăm în serios doar într-o anumită perioadă a anului: omul de zăpadă. Piesa lui Vișniec nu este, însă, una „de sezon”, de unde și „îndrăzneala” lui Aurelian Bălăiță de a o monta la pragul dintre primăvară și vară, fără riscul vreunei inadecvări anotimpice. Piesa ni-l arată pe Omul de Zăpadă la final de iarnă, pus în fața unei situații cu care încă nu a avut de-a face: încălzirea și consecințele pe care împrimăvărarea le are asupra propriei sale existențe. Pornește în căutarea
Țării Soarelui Răsare, cu scopul de a întâlni Soarele și de a i se adresa.
Treptat, cu măiestrie de scriitor cu multă experiență, Vișniec ne dă indicii despre personalitatea eroului său; nota dominantă a acestei personalității este altruismul, toate accesoriile fizice ale Omului de Zăpadă (morcov, fular, nuci etc.) fiind, pas cu pas, dăruite celor pe care îi întâlnește. Corbul, Rândunica, Marmota, Lupul și toți ceilalți devin pasaje dintr-un remarcabil capitol dedicat generozității, sacrificiului personal. Ajuns în fața Soarelui, Omul de Zăpadă uită că a venit pentru a vorbi despre sine și începe să pledeze pentru cauzele celorlalți. Decizia Soarelui, compensatorie, recompensând binele, mută discursul dramaturgic în oniric, în poezie.
Aurelian Bălăiță, el însuși un specialist al spectacolelor calde, elegant moralizatoare, pledând pentru o ordine morală a lumii, recurge la păpuși pentru a transpune scenic piesa. Împreună cu actorii de la „Vasilache”, construiește un univers de poveste, planuri diurne și nocturne, peisagistici stilizat-forestiere/ acvatice și, foarte important, contexte situaționale în care se plăsmuiește emoția. Una dintre reușitele spectacolului o constituie păpușile, cele mai multe de dimensiuni mari, adaptări de Bunraku, însă cu mânuire individuală (tijă plus alte sisteme de prindere). Scena, cel puțin la începutul spectacolului, este dominată fizic de Omul de Zăpadă, mânuit de Andrei Iurescu; actorul imprimă păpușii o dinamică lentă, relevantă pentru faptul că personajul nu se simte bine; dificultatea rolului provine, prioritar, din continua invers-proporționalitate cerută de dramaturg: pe măsură ce corporalitatea personajului scade (topirea), crește dimensiunea etică a acestuia. Îngândurării Omului de Zăpadă, Bălăiță îi contrapune freamătul vital, în creștere graduală, al primăverii. Foarte bine definit Corbul lui Florin Iftode, cu particularități de comportament și ticuri de personaj; la fel, Rândunica Andreei-Elena Popovici, însuflețind, prin mobilitate și sunet spațiile de joc.
Vag antropomorfizate (poziția verticală), personajele animaliere sunt de o diversitate și de o vizualitate încântătoare: Lupul (Marius Rusu), Iepurele (Alin Gheorghiu), Marmota (Aurica Dobrescu), Veverița (Anamaria Chelaru), Castorul (Geanina Alecsoaie și singurul personaj care vrea explicit o recompensă, fină alegorie dramaturgică despre un Castor-Caron ce trebuie obligatoriu plătit) sunt nu doar „voci” ale poveștii, ci tot atâtea deschideri ale poveștii către alte și alte nuanțe de viață și de …teatru. În ceea ce privește Soarele, Bălăiță iese din arealul standard păpușăresc, propunând o rezolvare care poate stârni rezerve esteților, însă cu efect garantat pentru micii spectatori.
Ca o notă particulară a montării, este de observat comportamentul oarecum atipic al actorilor păpușari care evită sau, oricum, nu fac nici un efort de a se ascunde după păpușă. De cele mai multe ori, apare sentimentul unui parteneriat la vedere actor-păpușă, mai pronunțat în cazul unor interpretări, mai discret în cazul altora. Uneori prim-planul este al păpușii (Corbul), alteori este al actorului, ca, bunăoară, în cazul Rândunicii. Este o provocare estetică ce suscită un posibil debate, cu atât mai binevenit cu cât nimeni nu prea mai dezbate nimic în teatrul de animație din România.
Am mai reținut din montarea de la Botoșani și muzica lui Radu Ștefan, regretatul actor-cantautor ieșean, dar și momentul de final când Matei Vișniec, pe scenă, alături de copii, le-a cerut acestora soluții pentru o parte a doua a poveștii. Unele răspunsuri au fost cu adevărat surprinzătoare, indicând înclinații certe spre …dramaturgie!
Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” – Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, de Matei Vișniec. Regia: Aurelian Bălăiță. Scenografia: Mihai Pastramagiu. Muzica: Radu Ștefan. Distribuția: Andrei Iurescu, Florin Iftode, Andreea Elena Popovici, Geanina Alecsoaie, Alin Gheorghiu, Marius Rusu, Aurica Dobrescu, Anamaria Chelaru. Data premierei: 26 mai 2019.
