Un nou atentat sângeros în Turcia: 4 morți și 27 de răniți

Patru oameni au murit, iar alţi 27 au fost răniţi luni,  în urma unei explozii puternice, produsă în oraşul Silopi, din sud-estul ţării.

 

Oamenii care și-au pierdut viața în sâ ngerosul atac sunt civili, iar printre răniţi sunt şi cinci poliţişti, potrivit Reuters.

 

Presa locală relatează că deflagraţia s-a produs când o maşină a poliţiei a trecut peste o porţiune de drum, pe care fuseseră plasaţi explozibili.

 

Oraşul Silopi este situat într-o zonă cu populaţie majoritar kurdă, unde violenţele şi confruntările cu trupele guvernamentale sunt frecvente. Incidentul  a avut loc la doar câteva ore după ce un alt atac a zguduit orașul Van, unde un dispozitiv explozibil a fost detonat pe un drum  pe unde trecea un autoturism blindat. Doi polițiști și-au pierdut viața în urma deflagrației, iar un al treilea a fost rănit.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here