I-a injectat heroină, l-a lăsat să moară şi a luat o gură de vin. Prostituată care ar fi ucis un director Google, la proces.
Prostituată de lux acuzată că a lăsat un director al Google să moară după ce i-ar fi injectat o supradoză de heroină a apărut pentru prima dată în faţa tribunalului.
Potrivit poliţiei, citată de The Mirror, prostituată de lux i-ar fi injectat heroină directorului Google, în timp ce se aflau împreună pe iahtul acestuia. După care, femeia a mai luat câteva guri de vin şi a plecat de la faţa locului, lăsându-l pe Hayes în voia sorţii.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate vedea cum bărbatul îşi pierde treptat cunoştinţă. Alix Catherine Tichelman este acum acuzată că l-ar fi lăsat să moară.
Hayes era divorţat şi avea cinci copii.
Cadavrul său a fost descoperit în ziua următoare, într-un port din Santa Cruz, Statele Unite. Incidentul a avut loc în luna noiembrie, dar abia acum prostituată a ajuns în faţa unui tribunal.
“Filmările camerelor de supraveghere arata şi cum Tichelman calca de câteva ori peste cadavrul victimei, pe când îşi strângea lucrurile.
La un moment dat, păşeşte peste cadavru ca să îşi termine de băut paharul cu vin. La final, părăseşte barcă, dar se întoarce să închidă nişte jaluzele, pentru că trupul neînsufleţit să nu poată fi observat din afară”, se arăta într-un comunicat al poliţiei, citat de The Mirror.
Tânără, în vârstă de 26 de ani, se afla acum în arestul poliţiei, după ce cadavrul a fost descoperit în luna noiembrie. Miercuri, aceasta a fost audiata la tribunal, unde a fost acuzată de omucidere, administrare şi posesie de heroină.
Sursa: evenimentul