Un medic ATI din Franța sare în apărarea doctorițelor de la Pantelimon: ‘Pacientul nu mai răspundea la noradrenalină. Erau într-un șah mat’

În urma scandalului de la Spitalul Sfântul Pantelimon, unde două doctorițe au fost arestate pentru deciziile lor medicale, Raluca Răduțoiu, un medic ATI cu experiență în Franța, a intervenit pentru a clarifica situația. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, aceasta a subliniat că deciziile luate de cele două doctorițe au fost corecte și conforme cu practica medicală de specialitate, chiar dacă pacienții, aflați în stare critică, nu au supraviețuit.

„Nu cunosc personal pe cele două doctorițe, dar este evident că au acționat în conformitate cu protocoalele medicale. Medicina de terapie intensivă este extrem de complexă și greu de înțeles pentru cei din afară. Ne aflăm în fața unui caz care, din păcate, ar putea crea un precedent periculos în România, deoarece cele două colege ale noastre nu au făcut altceva decât să-și exercite dreptul de a practica această specialitate într-o situație limită”, a explicat Raluca Răduțoiu.

Întrebată dacă decizia de a reduce doza de noradrenalină a fost echivalentă cu o condamnare a pacienților, Răduțoiu a fost fermă: „Nu, categoric nu. Acei pacienți se aflau într-un stadiu avansat de șoc refractar, o condiție în care organismul nu mai răspunde la tratament, indiferent de doză. Tensiunea arterială a pacientului era deja incompatibilă cu viața, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere medical, nu exista o alternativă viabilă.”

Medicul a explicat că, în astfel de cazuri, reducerea sau oprirea tratamentului cu noradrenalină este o decizie medicală fundamentată, similară cu schimbarea unui antibiotic care nu funcționează. „Când un medicament nu mai are efect, este normal să oprești administrarea. Pacientul nostru nu mai răspundea la noradrenalină. În spatele acestei decizii, nu mai rămâne nimic altceva de făcut, pentru că organismul a intrat într-un impas terapeutic.”

„Nivelul de evidență științifică este foarte scăzut. Erau (n.r. cele două doctorițe) într-un impas terapeutic, într-un șah mat terapeutic”, a explicat Raluca Răduțoiu.

„Un astfel de pacient are în jurul său 5-6 seringe electrice. Terapie este complexă și vizează suportul tuturor organelor. Fiecare organ are nevoie de medicamentul lui. Deja, faptul că discutăm de noradrenalină în ml/h este o greșeală, pentru că acest medicament se administrează în micrograme/kg corp/minut. 20 ml/h mie nu îmi spune absolut nimic. (…) Vorbim despre șocul refractar, o patologie de care ne e tuturor frică, cu o mortalitate care se apropie de 100%”, a mai adăugat medicul.

În ceea ce privește poziția Consiliului Superior al Medicinei Legal, potrivit căreia decesul pacienților a intervenit 99% din cauza scăderii dozei de noradrenalină, medicul din Franța a spus: „Nu știu de unde este acest procent, nu există o formulă. Noi ne bazăm pe formule, la admisia unui pacient la ATI se calculează scorurile de gravitate, noi atunci avem o idee care ar putea fi mortalitatea acelui pacient. Probabil că dânșii au niște scoruri, dar cum îmi poți spune că dacă dau noradrenalină în șocul refractar, pacientul supraviețuiește în proporție de 99%? Este un nonsens. O patologie mortală care poate fi tratată, asta spun medicii legiști”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here