Un lider prorus din estul Ucrainei cere ajutorul lui Putin împotriva Kievului

 

 

Unul dintre liderii insurgenţilor proruşi de la Slaviansk, un oraş din estul Ucrainei, a cerut luni ajutorul Rusiei şi preşedintelui Vladimir Putin pentru a lupta împotriva Guvernului proeuropean de la Kiev.
 

„Cerem Rusiei să ne protejeze şi să nu permită un genocid al populaţiei din Donbass (estul Ucrainei). Îi cerem preşedintelui Putin să ne ajute”, a declarat Viaceslav Ponomarev, care a preluat controlul asupra primăriei de la Slaviansk, în fruntea militanţilor proruşi.

În contextul în care forţele loiale Kievului nu sunt vizibile în regiune, în pofida unui anunţ oficial cu privire la o „operaţiune antiteroristă” în curs împotriva militanţilor proruşi, Ponomarev a declarat că autorităţile centrale au trimis luni „1.000 de mercenari şi tancuri” pentru a prelua controlul asupra oraşului Slaviansk, aflat de sâmbătă sub controlul insurgenţilor.

„Ne batem împotriva naziştilor”, a declarat Ponomarev, îndemnând populaţia „să nu intre în panică”.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here