Un ieșean a crezut că vede un avion prăbușindu-se și a alertat autoritățile. A fost amendat cu 1.000 lei pentru alertă falsă

Ieșeanul care a sunat joi seară la numărul de urgență 112 pentru a anunța că a văzut un avion care se prăbușea a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce mai multe echipaje ISU și SMURD s-au deplasat în teren și au efectuat cercetări timp de circa trei ore pe o suprafață de zeci de kilometri pătrați.

Anca Vâjiac, purtătorul de cuvant al IPJ Iași, a declarat că bărbatul respectiv are 60 de ani și este din localitatea Măcărești, acesta fiind amendat pentru alertă falsă.

La nivelul județului Iași a fost activat joi seară planul roșu de intervenție în urma unui apel primit în jurul orei 22,45 la serviciul 112 de la un cetățean care a semnalat că a văzut un avion la joasă înălțime, cu zgomot și lumini“.

La scurt timp după primirea apelului, 12 echipaje ISU cu 53 de persoane au plecat în teren pentru a verifica informația primită și a interveni în ajutorul unor eventuale victime.

Alte șase autoutilitare SMURD, plus mașina de medic șef au plecat spre zona indicată de apelant. Două autospeciale de transport victime multiple și personal din Unitățile de Primire Urgențe au stat în așteptare. Lor li s-au adăugat zeci de efective de polițiști din cadrul IPJ și Poliției de Frontieră.

Reprezentanții Aeroportului Iași, cei ai ROMATSA și cei ai autorităților de peste Prut au transmis reprezentanților ISU Iași că nu au nicio informație privind dispariția unei aeronave de pe radare.

Trei ore a fost căutat avionul fantomă

La trei ore de la primirea apelului prin Sistemul Unic de Urgență 112 și de la declanșarea codului roșu de intervenție, reprezentanții ISU și ai celelorlalte forțe de intervenție au decis își retragă echipajele în dispozitiv.

„Începând cu ora 1,52 încetează aplicarea planului roșu. Forțele se retrag. Nu s-a confirmat informația primită la serviciul 112 în legătură cu prăbușirea avionului. Instituțiile cu atribuții în controlul zborurilor nu au semnalat dispariția vreunui aparat de zbor”, a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

La rândul său, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iași a declarat că în zonă va rămâne un echipaj medical.

„Rămânem în zonă cu o parte din cadrele medicale, bineînțeles, cu acordul ISU. Cele mai multe echipaje medicale își vor relua activitatea obișnuită. Reluarea căutărilor este sarcina ISU. Dacă vom avea vreun eveniment medical, vom continua să intervenim”, a declarat Diana Cimpoeșu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here