Un expert pirotehnist din Iași, desemnat POLIȚISTUL ANULUI la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române

Foto: ziaruldeiasi.ro

Foto: ziaruldeiasi.ro

Luni, 24 martie, a fost desemnat poliţistul anului la nivelul I.P.J. Iaşi Titlul i-a revenit inspectorului principal de poliţie Corneliu Petru Ioniţă, din cadrul SAS – compartimentul pirotehnic. Acesta s-a remarcat pe parcursul activităţii profesionale din anul 2013, prin rezultatele obţinute în misiunile cu risc ridicat la care a participat, în calitate de expert pirotehnist.

 

Inspectorul principal de poliţie Corneliu Petru Ioniţă a fost angajat la I.P.J. Iaşi în anul 2000, fiind repartizat la Serviciul Pentru Acţiuni Speciale unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent. În perioada 2006-2009, poliţistul a îndeplinit funcţia de Şef de Grupă Pirotehnică în cadrul S.A.S.

 

Ofiţerul dispune de nivelul de cunoştinţe corespunzător funcţiei îndeplinite, fiind capabil să coopereze eficient şi netensionat, cu celelalte instituţii cu atribuţii în acest domeniu, în soluţionarea sarcinilor profesionale.

 

Cu privire la activitatea desfăşurată pe linie pirotehnică, cele mai importante misiuni pe care le-a desfăşurat în anul 2013 sunt: 17 controale tehnice de specialitate, 3 colete suspecte verificate, 2 elemente de muniţie clasică dezamorsate, 7 însoţiri de transporturi de materiale explozive, 4 instructaje de prevenire în domeniul pirotehnic, 5 exerciţii aplicative pe linie pirotehnică şi 9 prezentări de teme de specialitate.

 

Una dintre cele mai importante misiuni la care a participat inspectorul principal Corneliu Petru Ioniţă este cea din data de 08.07.2013, când un bărbat a pătruns în sediul Universităţii Tehnice Iaşi, într-un amfiteatru unde 36 de studenţi susţineau examenul de licenţă, având asupra lui o bombă pe care a intenţionat să o detoneze. În urma apelului la S.N.U.A.U. 112, ofiţerul a ajuns primul la faţa locului, luând măsurile de siguranţă şi imobilizând făptuitorul, pentru a nu se produce pierderi de vieţi omeneşti. Menţionăm faptul că, după luarea primelor măsuri de siguranţă ce se impun în cazul amplasărilor cu dispozitive explozive improvizate, poliţistul a efectuat intervenţia asupra dispozitivului exploziv prin procedee specifice pirotehnice, punându-şi astfel în pericol viaţa.

 

Chestor şef de poliţie Petre Tobă, Şeful Poliţiei Române a transmis felicitări poliţistului ieșean pentru modul profesionist şi implicarea de care a dat dovadă în intervenţia dificilă din universitate.

 

Urmare a misiunii îndeplinite cu succes, poliţistul a fost avansat înainte de termen, la data de 1 decembrie 2013, de la gradul de inspector la gradul de inspector principal.

De asemenea, ofiţerul a fost desemnat şi POLIŢISTUL ANULUI la nivelul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, pe linia structurilor de acţiuni speciale.

 

 

La data de 25 martie a.c., Poliţia Română sărbătoreşte 192 de ani de la atestarea documentară. Poliţia ieşeană şi-a deschis astăzi larg porţile pentru ieşeni, pentru a-şi arăta „arsenalul“ din dotare. Cei curioşi au avut astăzi ocazia să afle secretele din spatele meseriei de poliţist. Mâine, seria evenimentelor va continua cu festivitatea de avansare în gradul profesional, înainte de termen şi la termen, a poliţiştilor care îndeplinesc condiţiile legale. Cel care va citi ordinele de avansare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie va fi chestorul Ioan Scripniciuc. El va înmâna plachete, diplome şi scrisori de mulţumire poliţiştilor care au avut rezultate bune anul trecut. De asemenea, vor fi premiaţi şi câştigătorii probelor sportive care au avut loc între poliţişti, la fotbal, şah, tenis de masă şi tragere cu arma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here