Britanicul Jonathan Scott-Smith este câştigătorul unui concurs al publicaţiei The Telegraph, acesta fiind premiat cu 200 de lire sterline pentru un eseu ce are în centru comunitatea rurală din Transilvania.
Autorul povestirii evoca o vizită în satul Atia, menţionând că nu a fost prima sa călătorie în Transilvania. „Mai fusesem acolo cu un an înainte şi în decurs de cinci minute de la sosirea mea eram deja invitat la o cafea de o femeie în vârstă şi de soţul ei, ambii fermieri care îşi mulgeau cele trei vaci cu mâna”, povesteşte el pentru The Telegraph.
Deşi menţionează faptul că nici gazdele sale nu-i cunoşteau limba, nici el pe a lor, „am sfârşit stând cu ei cinci zile”, scrie Jonathan Scott-Smith, catalogând ospitalitatea gazdelor sale ca fiind „copleşitoare”.
Britanicul povesteşte că a ajuns în Atia într-o vineri, înainte de un festival al recoltei, precedat de o slujbă la biserică. „Ne-am plimbat prin sat, să admirăm dealurile care se vedeau, clădirile tradiţionale şi tot ce se întâmplă în acea comunitate rurală: lucrul la construcţia caselor, zdrobitul merelor pentru palincă, spiritul local, animalele care erau tăiate – totul se întâmpla în faţa ta şi, dacă te opreşti să priveşti, cel mai probabil vei fi invitat la un pahar”, povesteşte britanicul.
Autorul relatează întâlnirea cu un „un câine fioros”, care îi blocase lui şi însoţitorilor săi drumul, potolit imediat de o bătrână, care n-a făcut decât să ţipe la el. Au fost duşi de aceasta în bucătărie, unde un bărbat neras şi cu mâinile pătate de muncă scotea lapte bătut proaspăt, abia fermentat, dintr-un vas aflat pe podea.
A apărut imediat şi palinca, turnată în paharele invitaţilor. Aceştia au fost „omeniţi”, indiferent de dorinţa lor, iar când palinca s-a terminat, a apărut din senin o sticlă de plastic umplută cu vin. „Era 10 dimineaţa”, îşi aminteşte britanicul.
Nu numai comportamentul românilor din această zonă a avut un impact puternic asupra turistului, ci şi felul în care arătau casele lor. „Pereţii erau decoraţi cu tot felul de piei de animale. Am arătat înspre pielea de râs şi am întrebat în limbajul semnelor dacă bărbatul (gazda – n.red.) era cel care îl doborâse”, îşi mai aminteşte britanicul.
Răspunsul dat de român părea desprins dintr-un joc de mimă, implicând sărituri şi mârâit ori arătatul dinţilor, într-o postură fioroasă. Se înţelegea însă că lupta fusese câştigată de om, deşi călătorul a rămas cu impresia că, în realitate, câinele fusese cel care pusese la pământ râsul.
„Băutura îşi făcea efectul şi au început să cânte”, mai scrie turistul din regat. Avea să afle în câteva minute ca stăpânul casei era preot. „Nu că ar fi contat”, conchide el.
În peisaj şi-a mai făcut apariţia un personaj, „o adolescentă prea timidă chiar şi pentru a se uita la noi”. A urmat un altul, cu totul neaşteptat: un pui de căprioară, care şi-a făcut apariţia după ce s-a deschis o uşă de la un dulap. Îşi aştepta cuminte sticla de lapte, pe care i-o adusese adolescenta.
„La 11.45 am scăpat şi am mers la biserică”, mai scrie britanicul.
(Sursa: ziare.com)
