Un elev care voia sa copieze la Evaluarea Nationala dat de gol de un mesaj Ro-Alert

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a precizat, joi seara, 24 iunie, ca cei trei elevi eliminati de la proba de matematica a Evaluarii Nationale au fost prinsi cu telefonul mobil, iar unul dintre ei a primit mesaj RO-Alert in timpul probei.

Sorin Cimpeanu a facut, joi seara, precizari despre cei trei elevi eliminati de la proba de matematica a Evaluarii Nationale.

Cimpeanu a explicat ca toti trei au fost prinsi cu telefoanele mobile asupra lor, lucru interzis de metodologie.

„Unul a primit mesaj RO-Alert in timpul examenului”, a precizat Cimpeanu.

Ministerul Educatiei a transmis, joi seara, ca 123.250 de candidati, respectiv 93,95% dintre cei inscrisi, s-au prezentat la proba de matematica a Evaluarii Nationale. 7.926 de candidati au absentat, mai multi decat la Limba romana.

„Pentru tentativa de frauda au fost eliminati 3 candidati, lucrarile acestora fiind notate cu 1 (unu)”, a transmis, joi seara, Ministerul Educatiei.

Ultima proba scrisa (Limba si literatura materna) va avea loc vineri si sunt asteptati sa participe cei peste 8.000 de elevi inscrisi.

Rezultatele finale vor fi afisate sambata, 4 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here