Un botoșănean intră-n greva foamei pentru-n secretar de stat pe care-l vede terorist

O Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care a fost modificată legea revoluționarilor îl determină pe un botoșănean să se gândească la o măsură extremă de a-și arăta dezacordul total vis a vis de acest normativ: greva foamei. Concret este vorba despre situația revoluționarilor care au pierdut lupta de la București după mai multe zile de proteste.

Protest organizat în fața Guvernului

El este Ștefan Sârghia, revoluționar de la Botoșani care a fost plecat în capitală unde s-a alăturat, pentru patru zile, protestului organizat în fața Guvernului ca urmare a ordonanței prin care participanții la acțiunile decembriste ar urma să demonstreze prin certificate ”rolul determinant” pe care l-au avut în 1989 la Revoluție.

„Am fost la București, am stat patru zile, am fost primiți de niște miniștri care pasează mâța de la unul la altul”, spune revoluționarul de la Botoșani. El spune că au fost trei puncte revendicate și anume anularea ordonanței dată pe data de 30 decembrie 2014, punerea în plată a indemnizațiilor din Legea 341 și nu în ultimul rând demiterea secretarului de stat Adrian Sandală, pe motiv că acesta ar fi fost ofițer în transmisiuni speciale pe perioada comunistului, adică, spune el, unul dintre așa-zișii teroriști. În cursul zilei de vineri, 16 ianuarie la nivelul Asociației Revoluţionare22-25 Decembrie 1989 se puneau la cale acțiunile viitoare ce vor fi organizate pe plan local.

”După noi determinant a fost poporul român”

În cazul în care nu se ajunge la o decizie unitară, Ștefan Sârghia spune că va intra în greva foamei.

”Rolul determinant nu-l înțelegem. După noi determinant a fost poporul român, nu un om sau doi”, mai spus botoșăneanul. El a mai făcut apel la parlamentarii locali cu care a spus că va încerca să ia legătura pentru a primi sprijin cu privire la modificarea legii revoluționarilor.

 

 

 

 

 

Sursa: botosaneanul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here