Un bărbat a murit din cauza hipotermiei, la Suceava

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna suceveană Poiana Negri a murit din cauza hipotermiei, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, care a precizat că în alte două cazuri de deces urmează să se stabilească dacă moartea a fost provocată de hipotermie.
 

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava a spus că în cazul bărbatului din Poiana Negri decesul prin hipotermie generalizată a fost confirmat de Serviciul de Medicină Legală Suceava.

Bărbatul fusese găsit căzut lângă gardul unui vecin, iar familia a solicitat o ambulanţă, echipajul ajungând cu greu, după o oră, întrucât a fost nevoit să parcurgă peste doi kilometri pe jos, până la locuinţa pacientului. Bărbatul a fost preluat şi transportat la spital şi s-a încercat resuscitarea timp de două ore, fără rezultat.

 

Un alt caz unde urmează să fie făcută necropsia pentru stabilirea cauzei decesului este al unui bărbat de 52 de ani din comuna suceveană Boroaia, care a fost găsit mort pe un câmp, miercuri, de către sora sa, care îl căuta de mai multe ore. Aceasta a sunat la 112, iar un echipaj de ambulanţă a ajuns în zonă, constatând că bărbatul era decedat de mai mult timp şi îngheţat.

Un al treilea caz este al unei femei în vârstă de 86 de ani din municipiul Suceava, care a murit joi dimineaţă la Spitalul Judeţean, unde fusese adusă miercuri seară, cu hipotermie, având o temperatură a corpului de 25,8 grade.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, dr. Tiberius Brădăţan, a declarat că femeia fusese adusă din locuinţa sa din cartierul Burdujeni şi era şi malnutrită.

În ultimele două cazuri cauza morţii urmează să fie stabilită în urma necropsiei.

 

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here