UMF Iaşi iese la atac. "Taxa pe student străin" impusă de Guvern va fi lămurită de judecătorii instanţei de contencios administrativ

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a atacat în contencios administrativ Ordonanţa de Urgenţă 117/2013, care prevede că universităţile trebuie să dea statului 5% din veniturile încasate de la studenţi străini.

Şefii universităţii ieşene continuă demersurile începute pe 5 februarie 2014, menite să elimine o taxă impusă printr-o ordonanţă de urgenţă guvernamentală adoptată pe 25 decembrie 2013.

 

UMF Iaşi a atacat în instanţă decizia, invocând, conform rectorului universităţii, prof.dr. Vasile Astărăstoae, o excepţie de neconstituţionalitate.

 

„Am atacat în instanţă pentru că OUG nu poate fi modificată decât printr-o hotărâre judecătorească. Am depus iniţial contestaţie la minister, nu am primit răspuns în termen util, atunci am contestat astfel, ne vom mişca repede, vom ridica excepţia de neconstituţionalitate şi vom câştiga”, a declarat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi, citat de Mediafax.

 

Potrivit textului ordonanţei „din taxele de la studenţii şi cursanţii străini, încasate de instituţiile de învăţământ superior de stat, se virează la Ministerul Educaţiei Naţionale un cuantum de 5% din încasările în valută”. Banii respectivi ar urma să intre într-un fond destinat oferirii unor burse internaţionale.

 

„Să fie foarte clar, noi nu suntem împotriva ministerului, noi dăm şi 10% din veniturile noastre pentru a se crea un astfel de fond. Dar noi vrem ca acel fond să fie gestionat de către cei care contribuie, în funcţie de suma cu care contribuie. Să fie instituit un consiliu de administraţie care să fie în afara structurilor strict birocratice, iar modul de alocare al burselor să fie stabilit de către consiliul respectiv, nu exclusiv de către minister. Ne este frică unde vor ajunge aceste fonduri”, a adăugat Vasile Astărăstoae.

 

În acest an, UMF Iaşi percepe taxe cuprinse între 3.200 şi 5.000 de euro pentru studenţii străini înmatriculaţi la această instituţie, încasările în valută ridicându-se la aproximativ 12 milioane de lei anual. Universitatea ieşeană are în prezent peste 2.620 de studenţi străini, 525 dintre aceştia înmatriculându-se în anul universitar curent, 2013-2014, arată Adevărul.

 

Ordonanţa de Urgenţă aprobată la sfârşitul anului trecut de Guvern pentru modificarea Legii educaţiei prevede, printre altele, că din taxele de la studenţii şi cursanţii străini încasate de instituţiile de învăţământ superior de stat se virează la Ministerul Educaţiei un cuantum de 5% din încasările în valută.

 

Legea Educaţiei prevedea iniţial că universităţile, în baza autonomiei universitare, pot dispune integral de veniturile obţinute din şcolarizarea studenţilor străini.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here