Nicolae Ceaușescu, cunoscut pentru practicile sale autoritare și excentrice, a dezvoltat, în ultimii ani ai regimului său, o obsesie neobișnuită pentru vânătoare. Deși vânătoarea este considerată de mulți o activitate nobilă, cu reguli stricte și respect pentru fauna sălbatică, Ceaușescu a transformat-o într-o activitate care contrazicea orice principii de etică sau de conservare a naturii.
Fără a respecta legislația în vigoare sau regulile elementare ale vânătorii, liderul comunist împușca fără ezitare orice animal i se punea în față, indiferent de specie sau vârstă. Rapoarte detaliate despre animalele sălbatice vizate erau livrate zilnic în biroul său, iar întreaga rețea de silvicultori din România era mobilizată pentru a supraveghea constant mișcările cerbilor și altor specii de interes.
Un exemplu extrem al acestei obsesii a fost introducerea metodei de vânătoare din elicopter, o tehnică prin care Ceaușescu reușea să obțină rapid trofee remarcabile. Dorința sa de a se lăuda cu cât mai multe capturi l-a îndepărtat de esența vânătorii, iar pregătirile pentru sezonul de vânătoare începeau cu mult înainte de deschiderea oficială a acestuia. De pildă, sezonul pentru cerb comun din 1989 a fost deschis la 1 septembrie, însă silvicultorii fuseseră mobilizați deja cu săptămâni în avans pentru a monitoriza mișcările animalelor.
Ceaușescu nu avea răbdare pentru tehnicile tradiționale de vânătoare. În loc să aștepte ore în șir în ascunzători, el prefera să se deplaseze rapid cu mașina cât mai aproape de animalele vizate. De cele mai multe ori, era însoțit de un ofițer de Securitate și un specialist în vânătoare, care îi oferea detalii precise despre locurile propice pentru capturi. În ciuda lipsei sale de interes față de distanța de tragere sau tehnici avansate, dictatorul era considerat un trăgător abil, capabil să împuște cerbi de la distanțe considerabile.
Un moment notabil din activitatea sa a avut loc în septembrie 1989, când Ceaușescu a întrerupt o vizită oficială după ce a fost informat despre un cerb cu un trofeu rar. După ce a împușcat acest exemplar, a continuat să doboare încă nouă cerbi într-o singură sesiune de vânătoare, un gest ce reflecta obsesia sa pentru acumularea de trofee.
La finalul fiecărei vânători, trofeele erau pregătite și expuse cu grijă, contribuind la o colecție impresionantă ce conținea sute de exemplare rare. Aceasta cuprindea nu doar trofee din fauna României, ci și din specii exotice vânate în călătoriile sale în străinătate. Registrul trofeelor lui Ceaușescu a uimit chiar și cei mai pasionați vânători din epocă, însă pentru cei care înțelegeau semnificația protecției faunei sălbatice, colecția sa simboliza mai degrabă distrugerea, nu măiestria vânătorii.
