Dispariția teilor, aflați la senectute (cică), a dat un consilier local și speranțe fostului edil să se mai ridice în clasamente de încredere prin răspunsul limpede la întrebarea – Cine i-a tăiat? – Răspuns: Mihai Chirica. Lovitura, care se credea nimicitoare, a fost un foc de paie, poate și pentru că vectorul media ales n-a fost unul cu acoperire suficientă, plus de asta, a rămas un eveniment singular, aproape meteoric despre care lumea a uitat. Sau o mare parte din ea.
Precedentul creat, poftim cultură! Recent au dispărut brazii din fața Palatului. Copaci sănătoși, care au văzut destule în ultimii cincizeci de ani, dacă e să ne luăm după circumferință. În ziua cu cei trei de cinșpe, toată urbea a stat cu mâinile-n sân în afară de drujbiștii peisageri, care-n cinci minute și-au făcut treaba și … imaginile cu brazii din fața palatului sunt aidoma celor cu turnurile gemene, trăzesc nostalgii.
Acuma nu știm câte cupluri s-au pupat ortodox la umbra lor, dar știm că sub ei se putea respira un aer ceva mai curățel în condițiile în care urbea noastră conduce lejer în play-off-ul neortodox al poluării urbane.
Evident reacțiile nu au întârziat să apară, dar așa cum au apărut, cineva le-a cam băgat sub preș și a scos la suprafață un cârnățoi de explicații tehnice din partea comunicării municipale, din care am dedus că junele nostru edil nici usturoi nu consumă și nici pastile cu mentă. A-i trage de perciuni pe cei îndreptățiți să ne consulte e un act ratat înainte de a-l începe, pentru simplul motiv că totul miroase a mânăreală.
Mi-e greu să cred că decizia tăierii acestor arbori n-a fost luată consecutiv unei reuniuni, fie ea și informală. La cum circulă informația în Roznovanu, treaba asta cu tăiatul coniferelor era știută de hă-hă. A zis cineva ceva? Mucles. …Ia mai dă-i în mă-sa, că habar nu au. Tăiem ș-apoi o întoarcem noi cumva. Nici cei de la putere, nici cei din peneleu, nici doamna Chichirău, nici nimeni. Toată lumea era cu cinșpe-n freză, de parcă venea eclipsa.
Eclipsa gândirii, pentru că, să ai cel mai poluat aer din spațiul mioritic și să te apuci la tăiat copaci pentru a reface estetica locului e ca și frecția cu cremă antirid la proteza de lemn a piciorului din spate.
Avem un trafic optimizat de tot rahatul, semafoare pe galben care-s pe post de orgă de lumini pentru ritmurile din mașinile cocălarilor, câte două rânduri de stâlpi ce iluminează feeric splaiul Bahluiului și-n miezul zilei, șantiere din care ies huidume pe opt roți încărcate de noroi și-o droaie de milițieni locali care vânează mașinile parcate pe unde le-o tăiat capul să le deie amenzi.
Și mai vine și pariul estetic al administrației Chirica ca și stavilă-n calea noxelor pe care le respirtăm din belșug și care s-ar putea termina cu un import strașnic de arbori de cafea, filodendroni, portocali și conifere de făcut poze, pe aceeași filieră cu a vegetației din lădoaiele admirate pe Ștefan cel Mare în zilele cu public.
O estetică dinamică, am zice, pentru că dacă vine cineva, ghivecele uriașe cu arbori vor încânta privirea (sanchi), iar dacă vine iarna … vor ocupa un subsol. Cât despre oxigenul cel de toate zilele …
Numai de bine,
Văru
