Ţurcănaşul, feisbucul şi marţienii

După cum aţi aflat din ediţia trecutà a gazetei, George Ţurcănaşu e profesor la Universitatea ” Al. I. Cuza „, activist civic şi publicist cu rubrică la ” liderul presei ieşene „. Şi fan de Facebook al mizeriilor sexuale emise de un coleg de universitate, consilierul judeţean liberal Vasile Cotiugă. În fine, şi prost cititor de ghilimele, dar asta nu e grav.

Numai că musiu Ţurcănaşu dezminte – nu, nu s-a amuzat de jegul respectiv, adică n-a pus el un omuleţ galben şi hăhăitor, la postarea FB prin care colegul său Cotiugă îşi justifica mizeria : „Nu mai risc sa pun fete zambitoare!, Nici macar  din alea intarziate! Ma rog,, trebuia sa scrie si domnul ceva.! „

Dacà trecem peste grafia de carton şi peste expresia ” mă risc „, specifică entelectoalilor de plastic, putem concluziona : ori musiu Ţurcănaşu are probleme de memorie sau de altceva, ori i-au spart marţienii contul de Facebook şi postează în locul lui omuleţi galbeni, hăhăitori şi aprobatori, la postări care justifică mizerii sexuale cu ambalaj universitar & liberal. După cum se vede şi din imaginea anexată.

Restul e vrăjeală de doi lei, tovarăşe profesor ţurcănaş.

Lucian Postu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here