Trufă uriașă de 1,5 kg scoasă din pământ de un producător australian

Un producător australian a scos din pământ una dintre cele mai mari tufe negre descoperite vreodată. Ea are greutatea excepțională de 1,5 kilograme, relatează marți AFP.

 

Stuart Dunbar, producător de trufe din statul Victoria (sud-estul Australiei), a declarat AFP că i-au fost necesare joia trecută 45 de minute să scoată din pământ imensa ciupercă dintr-o livadă din Woori Yallock (est de Melbourne). El a spus că a mai avut în trecut „o frumoasă trufă comestibilă” de 720 de grame, adăugând că nu a mai auzit de o asemenea dimensiune la o trufă neagră în Australia și chiar în lume, potrivit Agerpres.

 

O trufă neagră din Perigord de 1,277 de kilograme s-a vândut în ianuarie 2012 la piața de trufe din Sarlat (Dordogne, sud-vestul Franței), iar Federația departamentală a cultivatorilor de trufe a prezentat-o atunci ca fiind cea mai mare trufă recoltată în Perigord. În 2008, o trufă neagră care avea 1,6 kilograme când a fost scoasă din pământ cântărea doar 1,02 kilograme la vânzare din cauza procesului normal de deshidratare. Ea a fost cumpărată cu 400 de euro la piața din Jarnac (Charente, departament în vestul Franței).

 

Dunbar a afirmat că trufa este prea mare pentru a fi preluată repede de clienții săi permanenți. „Clienții mei s-au aprovizionat deja pentru o săptămână”, a spus el, adăugând că, după ce este scoasă din pământ, ciuperca își păstrează prospețimea doar câteva zile. Așa încât a decis să o păstreze întreagă în alcool. „Este mai bine să o păstrez și să o pot arăta”, a afirmat el, citat de AFP.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here