Trilogia „Orbitor” a lui Mircea Cărtărescu, cea mai bună operă literară, la Târgul de carte de la Leipzig

Trilogia „Orbitor” a scriitorului Mircea Cărtărescu a fost considerată cea mai bună carte a ediției de anul acesta a Târgului de carte de la Leipzig, informează Deutsche Welle. Trilogia este o incursiune în lumea suprarealismului și dezvăluie absurditățile comunismului în România.

 

Într-un interviu pentru televiziunea DW, Mircea Cărtărescu a declarat că a scrie este un mod de „a-ți păstra libertatea interioară într-un regim totalitar”. O expresie deosebit de impresionantă a acestei libertăți interioare și a creativității poate fi găsită în această trilogie, care a obținut anul acesta premiul Târgului de carte de la Leipzig, afirmă Deutsche Welle, care amintește că scriitorul român în vârstă de 58 de ani, profesor universitar, este considerat un pretendent serios la premiul Nobel pentru Literatură, iar operele lui au fost traduse în peste 12 limbi.

 

Târgul de carte de la Leipzig, care s-a deschis miercuri, aduce un omagiu personalităților care au construit punți culturale între Europa de Vest, Centrală şi de Est.

 

Cele trei volume ale trilogiei „Orbitor” au fost traduse în germană și publicate de editura Zsolnay din Viena, iar primul volum, „Orbitor: Aripa stângă”, a fost tradus în engleză în 2013 și publicat de Archipelago Books în New York.

 

Decernarea acestei distincţii literare s-a făcut cu ocazia deschiderii Târgului de carte de la Leipzig, iar discursul de laudatio a fost susţinut de scriitorul german Uwe Tellkamp.

 

„În motivaţia juriului se pune accent pe faptul că titlul „Orbitor” lasă deja să se întrevadă întreaga anvergură a acestei trilogii ce înfăţişează şi circumscrie un întreg univers de forme. Este vorba despre un roman universal, ce face să se nască nenumărate lumi ale cunoaşterii şi rostirii şi care debordează în metafizic, fantasmagoric şi apocaliptic. Metafora fluturelui, sub care stă întreaga trilogie, reprezintă însăşi imaginea metamorfozei şi a transfigurării neîntrerupte a lumii”, se arată în comunicatul editurii vieneze Zsolnay, editorul austriac al romanelor lui Mircea Cărtărescu.

 

Mircea Cărtărescu s-a născut la 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generaţia optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din „Nostalgia” le-au urmat un scurt roman („Travesti”, 1994) şi apoi unul în trei volume, „Orbitor” (1996 – 2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

 

Leipziger Buchpreis zur Europäischen Verständigung (premiul pentru carte de la Leipzig pentru armonie europeană) este decernat din 1994 şi este o recunoaştere a personalităţilor care prin cărţile lor au avut o contribuţie importantă la înţelegerea între popoarele Europei.

 

Printre câştigătorii din anii precedenţi se numără scriitorii Imre Kertész, Claudio Magris, Peter Nàdas, Slavenka Drakuliç, Svetlana Aleksievitj, Hugo Claus, Ryszard Kapuściński.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here