Tribunul lui Chirica. Salariile piloșilor de la Ateneu și contractele publice, secretizate de Apreotesei

Ateneul Iași s-a transformat într-o instituție de propagandă a primarului Mihai Chirica, iar modul în care se cheltuie bugetul acestei instituții, fie că este vorba de salarii sau achiziții, reprezintă un mare secret @ După ce a preluat funcția de manager al Ateneului Iași, Andrei Apreotesei a angajat foști colegi de liceu și de la Operă precum și oameni de presă servili, dublând schema de personal a instituției @ Ateneul Național Iași este singura instituție publică care nu afișează declarațiile de avere ale angajaților @ Ieșenii plătesc salariul lui Apreotesei pentru ca acesta să închine ode primarului Mihai Chirica @ De ziua lui Chirica Ateneul Național Iași a dat publicității următorul mesaj: „Privim cu încredere şi admiraţie spre omul care, prin caracterul sãu, prin implicarea şi determinarea de care dã dovadã zi de zi, contribuie vizibil la transformarea în bine nu doar a Ateneului ieşean, ci a întregului oraş. La multi ani, Stimate Domnule Mihai Chirica!” @ Apreotesei este pentru Chirica ceea ce Vadim Tudor era pentru Ceaușescu

 

Subordonată și finanțată de Primăria Iași, Ateneul din Tătărași este una dintre instituțiile ce a fost transformată în centru de propagandă pentru propășirea imagini lui Mihai Chirica. Cu toate că este finanțată din fonduri publice, Ateneul Național Iași este singura instituție care nu afișează declarațiile de avere ale salariaților. Mai mult, informațiile legate de achiziții și contracte sunt „secretizate” prin semnătura managerului Andrei Apreotesei.

Acesta a preluat conducerea Ateneului, din funcția de manager, cu o organigramă care cuprindea 26 de posturi. Apreotesei a dublat schema de personal, angajând la Ateneu foști colegi de liceu de la Seminarul Teologic, de la Opera Iași, neamuri ale acestora ori oameni de presă servili noii orânduiri din Palatul Roznovanu.

 

Colegii de la Seminarul Teologic, angajați la Ateneu

După instalarea pe scaunul de manager, Andrei Apreotesei a făcut angajări în șarje. A adus în instituție foști colegi de liceu de la Seminarul Teologic, foști colegi de la Opera Iași, neamuri ale acestora, dar și oameni de presă care au cântat în strună primarului Mihai Chirica.

 

Dorin Ionescu este „producător delegat” la Ateneul Național Iași. A fost coleg de promoție cu Andrei Apreotesei, ambii absolvind Seminarul Teologic Ortodox Liceal Sf. Vasile cel Mare din Iași în 2007. Aceștia au fost colegi și în corul Byzantion.

După cum a relatat publicația Reporteris.ro, alți doi colegi de liceu și membri ai aceluiași cor Byzantion, au fost angajați în aceeași perioadă la Ateneul Iași. Este vorba de Gheorghiță Rusu Persic (șef secție artistică) și Tiberiu Ilie Rusu (producător delegat).

Alți foști colegi ai managerului Andrei Apreotesei de la Operă care au fost transferați la Ateneul Iași sunt Maria Angehlușă, la Resure Umane, sau Angelica Huțanu, make-up artsit.

Post de director, inventat pentru omul de încredere

La momentul la care Apreotesei a preluat postul de manager al Ateneului, în organigrama instituției nu era prevăzut decât un singur post de director, acela de director general. Ulterior, a fost angajată Simona Maria Dascălu pe un post de director administrativ și economic. Fostă angajată a Operei Române Iași și aflându-se în dizgrația conducerii de la acea vreme, Apreotesei i-a încredințat acesteia frâiele Ateneului Iași.

Andrei Apreotesei a secretizat contractele Ateneului Iași. Refuzul de a oferi informații privind achizițiile de la Ateneu sunt justificate cu motive puerile.

Popă de țară, Apreotesei se crede mitropolit!

Într-un răspuns emis redacției 7IAȘI, managerul de la Ateneu justifică refuzul pentru furnizarea unor informații de interes public privind achizițiile instituției prin faptul că numele i-a fost redactat în mod greșit: „Apreutesei” în loc de „Apreotesei”.  Când este lăudat de presă, această greșeală este doar un fleac.

DJ-ul, angajat la Ateneu, directorul, invitat la emisiune.

La Ateneul Iași, pe un post de șef oficiu film, a fost angajat Andrei Giurgia, realizator la postul local de radio Viva FM. Coincidență sau nu, invitații cu cea mai mare frecvență sunt Mihai Chirica și Andrei Apreotesei.

DJ-ul și Apreotesei de la Ateneu sunt prezenți pe 8 iulie, într-o zi de luni, la o emisiune la Viva FM. Unui-i subaltern, celălalt este director. Amândoi, angajați stat.  Emisiunea începe de la ora 9.00, în timpul programului de lucru de la Primăria Iași…

Soț & soție, angajați la pachet

Secretara managerului Andrei Apreotesei este Teodora Mihai Gherman. De pe site-ul instituției aflăm că tânăra este angajată pe un post de „assistent manger”. Pe acelați site, declarația acesteia de avere nu este de găsit. Tot de pe, ateneuiasi.ro, aflăm că soțul secretarei, Marius Andrei Gherman, este angajat pe un post de expert achiziții publice. Ambele persoane au fost angajate în mandatul managerului Andrei Apreotesei.

Firul angajărilor „în familie” ajunge până la „buza scenei”. Tot de la Opera Iași au fost importați foștii colegi ai lui Apreotesei, soții Gabriel și Daniela Colța. Primul a fost angajat pe un post de șef serviciu departamentul tehnic-scenă, în vreme ce soția pe un post de costumier.

 

Când nu-i vorba de pupincurism, Apreotesei comunică prin SMS

7IAȘI a încercat să intre în dialog cu managerul Andrei Apreotesei, solictându-i acestuia informații ori păreri legate de faptul că declarațiile de avere ale salariaților Ateneului Iași nu sunt făcute publice.

Apreotesei este una dintre cele mai mediatizate persoane din Iași, dar acesta a refuzat orice fel de formă de dialog cu 7IAȘI: personal, telefonic, SMS ori e-mail.

La apelurile din ultimele zile a răspuns printr-un SMS: „mesaj, vă rog!”. Am răspuns prin SMS, arătând că subiectul discuției reprezintă declarațiile de avere. Nici un răspuns! Am revenit cu apeluri telefonice. Nici un răspuns.

Obținem într-un final un punct de vedere de la Primăria Iași.

„Instituția la care faceți referire are personalitate juridică și are obligații și responsabilități. Printre acestea se numără și publicarea declarațiilor de avere”, a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Tudor LEAHU

 

1 COMENTARIU

  1. Ați uitat să scrieți că sclavii Colța au măsluit concursurile de angajare ca să aibă contracte pe nedeterminată șă-și ia un credit pentru prima casă. Actorii, cei care aduc banii în instituție, încă așteaptă… au contracte din două în două luni. Tu, om de rând, cu cât patos ai lucra undeva când știi că peste o lună poți fi șomer?
    A! Și Giurgia are pe nedeterminată. Că, nah! E băiatul casei.
    Iar ca pilele să fie și mai evidente, interesați-vă cine e madam Delia Roșu ex Baston.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here